x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Angela Merkel, "vânată" de un psihopat

Angela Merkel, "vânată" de un psihopat

de Sînziana Stancu    |    26 Oct 2010   •   00:00

Cancelarul german a intrat în vizorul unui bolnav mintal, care i-a trimis nenumărate scrisori de dragoste şi a încercat să intre şi în casa ei.

Bărbatul al cărui nume nu a fost dezvăluit are în de 40 de ani şi este acum internat într-o clinică de psihiatrie, scrie The Telegraph. El încercase de două ori să se strecoare în reşedinţa din afara Berlinului a cancelarului, iar o dată a sunat chiar la uşa apartamentului din capitală, unde locuieşte Merkel.

Când poliţia l-a arestat la sfârşitul săptămânii trecute, în timp ce încerca să pătrundă în reşedinţa de vacanţă a cancelarului, el le-a spus gărzilor de corp voia să afle de ce nu i-a răspuns Merkel la nici una din scrisorile pe care i le trimisese. Reuşise să se strecoare pe lângă gheretele de pază ale reşedinţei, iar gărzile l-au prins exact când se pregătea să sune la uşă, cum făcuse şi la apartamentul din Berlin.

"Evident, şi gărzile de securitate au limitele lor. Nu se pune problema că doamna cancelar nu ar fi foarte bine păzită 24 de ore din 24, dar vrea să ducă şi o viaţă de om normal", a explicat un purtător de cuvânt al Guvernului  "breşa" produsă în sistemul de securitate al cancelarului german. 

×
Subiecte în articol: lumea