x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Aniela Petreanu, mămică de băiat

Aniela Petreanu, mămică de băiat

de Adriana Paduraru Vaduva    |    24 Apr 2009   •   00:00
Aniela Petreanu, mămică de băiat
Sursa foto: supli_1/

Actriţa Aniela Petreanu, pe care telespectatorii o pot vedea în fiecare duminică seară, în Divertis Mall şi în show-ul Divertis Mall şi prietenii, la Antena 1, va deveni la mijlocul lui septembrie mămica unui băieţel.



Sarcina nu i-a dat deloc bătăi de cap viitoarei mămici, dimpotrivă. "Cred că eu am fost cea care l-a deranjat pe micuţ, pentru că, la filmările pentru Divertis, sunt mereu agitată. N-am pofte de nici un fel şi încerc să nu abuzez cu mâncarea", spune Aniela.

Acriţa nu s-a hotărât încă asupra numelui pe care o să-l poarte băieţelul ei. "Mama mea ne-a dat atât mie, cât şi fratelui meu nume deosebite - pe el îl cheamă Oliv -, aşa că încerc să o depăşesc în imaginaţie", spune Aniela. Până când va deveni mamă, membra grupului Divertis va deveni soţie. Ea se va căsători chiar de ziua ei de naştere, 12 iulie.

×
Subiecte în articol: magazin