Anthony Hopkins spune că soţia sa, Stella Arroyave, cu care şi-a unit destinul în 2003, a fost cea care l-a ajutat pe actorul în vârstă de 73 de ani să iasă dintr-o depresie "superficială". "M-a cunoscut în urmă cu 10 ani când eram "avariat". Avariat pentru mai mulţi ani. Apoi nu m-am mai simţit aşa, eram chiar fericit. Dar sufeream o uşoară depresie . Nu aveam încredere în nimeni. Şi mai mult ca sigur nu aveam încredere în femei", a declarat Hopkins, citat de showbizspy.com.
El a mai adăugat că i s-a întâmplat cel mai bun lucru din viaţă atunci când a cunoscut-o pe cea care avea să îi devină soţie. "În fiecare zi se trezeşte veselă. Are o atitudine foarte optimistă în privinţa oricărui lucru. Am învăţat de la ea să accept fiecare lucru pe care mi-l oferă viaţa aşa cum vine el. Aşa că îmi trăiesc viaţa în non-aşteptare", a mai spus, amuzat, actorul. Hopkins povesteşte despre soţia sa, în vârstă de 54 de ani, că se adaptează uşor şi că îl susţine din instinct să facă faţă celebrităţii. Acum, însă, actorului nu îi mai pasă de părerea celor din despre el.
În ceea ce îi priveşte pe fanii lui Anthony Hopkins, aceştia pot răsufla uşuraţi că actorul a renunţat din vreme la obiceiul de a bea cam mult alcool, pe care îl căpătase în tinereţe. "Când am venit pentru prima dată în Los Angeles, în anii '70, beam de rupeam. Toţi ceilalţi se drogau, iar eu m-am gândit a un moment dat: "Gata. Fără băutură". Am avut totuşi parte de câteva avertizări, oamenii mi-au zis că am o carieră de urmat", rememmorează actorul. El spune ţine să menţioneze, însă, că n-a făcut-o pentru a-şi urma cariera, ci, mai degrabă, pentru propria lui persoană.