x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Anthony Pellicano, “detectivul starurilor”, găsit vinovat

Anthony Pellicano, “detectivul starurilor”, găsit vinovat

16 Mai 2008   •   00:00

“Detectivul starurilor” Anthony Pellicano, acuzat în special că a efectuat interceptări telefonice ilegale în favoarea unor mari nume de la Hollywood, a fost găsit vinovat joi de un juriu din Los Angeles

“Detectivul starurilor” Anthony Pellicano, acuzat în special că a efectuat interceptări telefonice ilegale în favoarea unor mari nume de la Hollywood, a fost găsit vinovat joi de un juriu din Los Angeles, relatează AFP. Alţi patru acuzaţi, printre care un fost poliţist şi un angajat al unei companii de telefonie, au fost, de asemenea, găsiţi vinovaţi pentru toate sau o parte dintre acuzaţiile aduse. Cei 12 juraţi au anunţat verdictul după 2 săptămîni de deliberări şi opt de dezbateri. Acum, soarta celor cinci va fi decisă de un judecător, iar Pellicano riscă mai multe pedepse de pînă la 20 de ani de închisoare. Verdictul va fi pronunţat la 24 septembrie. Inculparea la începutul lui 2006 a lui Pellicano a suscitat speculaţii în legătură cu cine, dintre cei bogaţi şi celebri, ar putea fi prins în vîrtejul scandalului: acest detectiv reputat pentru eficienţa sa lucra pentru unele dintre cele mai importante nume din lumea cinematografiei şi divertismentului. Însă în pofida unei impresionante liste de martori a Parchetului, printre care actualul preşedinte al studioului Paramount, Brad Grey, actorul Chris Rock şi fostul preşedinte al Disney Michael Ovitz, procesul nu a adus nici o dezvăluire de mare amploare, cu atît mai mult cu cît Pellicano, care a ales să se apere singur, nu a depus mărturie, păstrînd tăcerea în legătură cu cei care i-au solicitat serviciile. Pînă la arestarea sa în 2002, Pellicano se ocupa de o întreagă gamă de afaceri, de la divorţuri pînă la neînţelegeri între producători şi cineaşti. Unul dintre ei, John McTiernan, regizorul unor filme precum “Die Hard” cu Bruce Willis, “Predator” cu Arnold Schwarzenegger şi “The Hunt for Red October” cu Sean Connery, a fost condamnat în septembrie 2007 la patru luni de închisoare pentru că a minţit anchetatorii. De asemenea, Pellicano, ale cărui onorarii se ridicau la zeci de mii de dolari, a lucrat pentru Michael Jackson şi Elizabeth Taylor şi era un “individ foarte bine informat şi foarte bine plătit”, potrivit reprezentantului Parchetului, Daniel Saunders. Parchetul îi reproşa lui Pellicano că a plasat sub ascultare pentru clienţii săi telefoanele unor actori şi producători din capitala cinematografiei americane, printre care Sylvester Stallone, Keith Carradine şi Aaron Russo. Pellicano ar fi spionat, de asemenea, jurnalişti de la Los Angeles Times şi New York Times, precum şi de la un post local de televiziune, KTLA. Detectivul era acuzat, totodată, că a obţinut alte informaţii confidenţiale pentru clienţii săi mituind poliţişti şi angajaţi ai companiilor de telefonie. În urma unei percheziţii desfăşurate la biroul său din Hollywood la sfîrşitul lui 2002, poliţiştii au descoperit probe legate de interceptări telefonice ilegale, precum şi explozibil C-4 şi grenade, arme care i-au adus o condamnare de 30 de luni de închisoare. Pellicano a fost judecat în faţa unui tribunal federal şi nu a unuia californian din cauza inculpării sale pentru asociere la o grupare de crimă organizată, un dispozitiv legal utilizat în mod obişnuit împotriva mafiei şi bandelor.

 

Shakira şi Slim luptă împotriva sărăciei copiilor din America latină

Shakira, Juanes, Ricky Martin şi Miguel Bosé vor cînta duminică la Ciudad de Mexico şi Buenos Aires, cu ocazia a două mari concerte gratuite împotriva sărăciei copiilor din America latină, o iniţiativă susţinută de multi-miliardarul mexican Carlos Slim, relatează Rompres. “Cauza copiilor a fost ignorată prea mult timp (...) Este un moment istoric, pentru prima dată artişti, patroni de companii şi intelectuali se reunesc pentru a lucra împreună pentru copilărie, pentru a începe să transforme vieţile a milioane şi milioane de copii”, a declarat Shakira în cursul unei conferinţe de presă la Ciudad de Mexico. Scopul acestor concerte este de a atrage atenţia guvernanţilor din America latină şi de a sensibiliza populaţia. “Trebuie ca problemele legate de dezvoltarea copiilor să fie luate în sfîrşit în serios în America latină”, a adăugat ea. Aproape 400.000 de spectatori sînt aşteptaţi la cele două concerte simultane, iniţiativă a Fundaţiei America Latină în acţiune solidară (ALAS). Ricky Martin, Juanes şi Miguel Bosé vor urca pe scena instalată în imensa piaţă Zocalo din centrul capitalei mexicane, în timp ce Shakira şi grupul portorican Calle 13 vor concerta pe Costanera Sur, o mare esplanadă din Buenos Aires. Zeci de alţi artişti latino-americani vor participa la cele două concerte.
 

Opt britanici din 10 nu ştiu să fiarbă un ou

Fierberea unui ou sau frigerea unui pui depăşesc competenţele culinare a aproape opt britanici din zece, potrivit unui sondaj realizat de un lanţ britanic de supermarketuri, relatează Rompres. 79% dintre persoanele intervievate nu ştiu cum se fierbe un ou tare, iar 83% nu cunosc cît timp este necesar pentru ca un pui să se frigă la rotisor, potrivit acestui sondaj efectuat de grupul Somerfield între 14 şi 28 aprilie pe internet pe un eşantion de 1.453 de adulţi. În ceea ce priveşte gătitul cartofilor la cuptor, 9% au crezut că 30 de minute sunt suficiente, în loc de dublul necesar în realitate. “Mulţi dintre noi sînt dezarmaţi cînd trebuie să gătim chiar şi cele mai simple feluri de mîncare”, a indicat Pete Williams, purtător de cuvînt al Somerfield. În pofida popularităţii în Marea Britanie a numeroaselor emisiuni de televiziune consacrate artei culinare, competenţele britanicilor în faţa cuptoarelor nu au mai fost niciodată atît de scăzute, a dezvăluit lanţul de magazine. Chiar şi atunci cînd este vorba de un fel de mîncare tipic britanic, precum “Shepherd's Pie”, pe bază de carne de miel, britanicii nu se descurcă mai bine. În pofida numelui (shepherd înseamnă cioban), 37% dintre britanici cred că ingredientul principal este carnea de vită. Pentru 50% dintre bărbaţii intervievaţi, responsabilitatea ingoranţei lor culinare ţine de educaţia de acasă şi de absenţa cursurilor de gastronomie în şcoală. Mai există însă speranţe, ţinînd cont că 41% dintre cei cu vîrste cuprinse între 16 şi 24 de ani intervievaţi au indicat că găteau în mod regulat cu părinţii cînd erau mai mici. Numai 28% dintre cei cu vîrste de peste 65 de ani au povestit că făceau acelaşi lucru în tinereţe.

 
Dennis Rodman, inculpat pentru vătămare corporală
Fosta vedetă a baschetului american Dennis Rodman, care a fost arestat la 30 aprilie într-un hotel din Los Angeles după ce-şi lovise prietena, a fost inculpat pentru vătămare corporală gravă, au anunţat joi procurorii, relatează Rompres. Rodman, cunoscut pentru excentricităţile sale, i-a provocat prietenei sale o rană la braţ şi riscă trei ani de închisoare dacă va fi găsit vinovat. El va compărea în faţa tribunalului la 22 mai.

 

Britanicii, cei mai graşi din Europa

Britanicii au devenit cei mai graşi oameni din Europa, femeile din Anglia şi Scoţia fiind lidere în 'Liga Greilor', în contextul în care şase din 10 sunt supraponderale sau obeze, conform unui nou studiu, preluat de Daily Mail. Bărbaţii britanici nu o duc nici ei prea bine, cel puţin 65% dintre ei avînd o greutate prea mare în raport cu înălţimea. Alimentele de tip fast-food, lipsa mişcării şi utilizarea tehnologiei moderne sunt unele dintre cauzele pentru care britanicii se află pe locul doi în topul celor mai grase popoare din lume. Pe plan global, ei sunt surclasaţi doar de americani. Potrivit studiului, realizat de International Association for the Study of Obesity, scoţiencele conduc în topul femeilor cu o greutate peste cea normală, 59,7% dintre ele fiind supraponderale sau obeze. Ele sînt urmate de femeile din Anglia şi Cipru, cu un procentaj de 58%. În contrast, doar 35% dintre italience şi 40% dintre franţuzoaice se află în aceeaşi situaţie. Cele mai slabe femei se află în Elveţia, unde mai puţin de 30% au o greutate prea mare. La categoria masculină, ciprioţii stau cel mai rău, cu un procent de 72,6%, urmaţi de englezi cu 69,5%. Letonii au cea mai mare grijă la siluetă, doar 44% fiind supraponderali sau obezi.

×
Subiecte în articol: magazin pellicano