x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Arsene Wenger refuza "nationala" Angliei

Arsene Wenger refuza "nationala" Angliei

de Andy Stanescu    |    08 Noi 2007   •   00:00
Arsene Wenger refuza "nationala" Angliei

Intr-un interviu acordat publicatiei "FourFourTwo", Arsene Wenger, managerul adversarei Stelei din Grupa H a Ligii Campionilor, a infirmat zvonurile potrivit carora ar putea prelua prima reprezentativa a Albionului. "Nu imi doresc asa ceva. Antrenez in Anglia si sper sa pot ajuta fotbalul din insula. Insa postul de selectioner trebuie sa fie ocupat de un englez", a declarat Wenger, adaugand: "Daca as fi antrenorul Angliei si am juca la un moment dat cu Franta, imnul carei tari l-as canta eu?"

Cum "nationala" Angliei se afla intr-o situatie dificila in Grupa E a preliminariilor pentru Euro 2008, o eventuala eliminare urmand sa duca la demiterea actualului selectioner, Steve McLaren, oficialii federatiei din tara fostului premier Tony Blair cauta deja solutii pentru banca tehnica a echipei. Anglia nu a mai lipsit de la un turneu final al CE din anul 1984. Postul nu pare insa sa ii atraga pe managerii ce activeaza (sau au activat) in Premiership, nici Alex Ferguson, nici Arsene Wenger nefiind dispusi sa renunte la gruparile pe care le-au adus in elita fotbalului european. Cat despre Jose Mourinho, intrebat daca ar accepta sa ocupe functia in cauza, portughezul a raspuns sec: "O asemenea slujba e pentru puturosi. Un adevarat antrenor prefera sa activeze in campionatul intern si in cupele europene." In acest caz se poate pune intrebarea ce reactie va avea tehnicianul "cormoranilor" din Liverpool, spaniolul Rafael Benitez. Nu de alta dar Sven Goran Erikson a trecut deja pe la nationala englezilor. Si a plecat. Cu secretara cu tot.

×
Subiecte în articol: magazin