x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Au ajuns la inchisoare din cauza unui clip postat pe YouTube

Au ajuns la inchisoare din cauza unui clip postat pe YouTube

de Jurnalul National    |    20 Sep 2007   •   00:00

Un clip de rap amator postat pe YouTube le-a adus celor doi autori acuzaţii de terorism şi o perioadă petrecută in inchisoare, din cauza versurilor care afirmau, intre altele, că vor distruge micuţul lor orăşel din Missouri, relatează AFP.

Clipul a mers "prea departe" şi este "mai bine să fim in siguranţă decăt să avem un nou Columbine", a estimat procurorul Steven Stevenson, din Andrew County, Missouri. El făcea referire la drama de la Columbine, unde doi tineri au ucis 12 elevi şi un profesor in liceul lor din Colorado (vest) in 1999.

Nici unul dintre autorii clipului, ambii albi şi in vărstă de circa 20 de ani, nu avea cazier judiciar, deşi unul dintre ei a mai avut probleme cu justiţia pentru fapte minore in adolescenţă, a indicat procurorul. Inregistrarea a fost retrasă de pe site duminică seară, după ce un localnic a sunat la poliţie.

Unul dintre cei doi tineri explică intr-o piesă rap cum va ucide un poliţist cu un kalaşnikov şi va distruge oraşul, in timp ce celălalt afirmă că va viola o poliţistă şi o va obliga să se prostitueze. Unul dintre ei a fost eliberat pe cauţiune, iar celălalt se află incă după gratii. Ambii ar putea fi inculpaţi pentru complot, ameninţări teroriste, tulburarea ordinii publice şi ultraj.

×
Subiecte în articol: magazin