x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Fun Australian Open bate toate recordurile de audienţă

Australian Open bate toate recordurile de audienţă

de Andy Stanescu Publicat la 17 Ian 2008 00:00 Modificat la 17 Ian 2008 00:00
Australian Open bate toate recordurile de audienţă

18:10 • 62.885 de persoane au fost prezente, joi, în complexul Melbourne Park unde se desfăşoară Australian Open, doborându-se astfel vechiul record stabilit la US Open pe 1 septembrie 2007, când numărul spectatorilor a fost 61

62.885 de persoane au fost prezente, joi, în complexul Melbourne Park unde se desfăşoară Australian Open, doborându-se astfel vechiul record stabilit la US Open pe 1 septembrie 2007, când numărul spectatorilor a fost 61.083, informează Marca.

 

În cadrul turneului de Mare şlem Australian Open recordul era de 60.669 de spectatori. Pe parcursul celor 4 zile ale turneului, totalul spectatorilor prezenţi în complexul Melborune Park a fost de 234.501, în timp ce în 2007 asistenţa s-a ridicat la 554.858. Australian Open este primul turneu de Mare şlem al anului, iar prima ediţie a competiţiei a avut loc în 1905. Tenismenul care a câştigat de cele mai multe ori turneul a fost australianul Roy Emerson, care şi-a adjudecat trofeul de şase ori (1961, 1963, 1964, 1965, 1966, 1967).

 

×
Subiecte în articol: magazin australian open