x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Bucătăria veselă

Bucătăria veselă

07 Dec 2007   •   00:00

Adrian Nartea şi Alin Roşu, pe care telespectatorii ii cunosc deja din serialul "Fast Food", işi continuă seria de emisiuni "delicioase". Alături de bucătarul profesionist şi de cei doi bucătari amatori, in platou va fi şi căte o vedetă specialistă in gătit.

Adrian Nartea şi Alin Roşu, pe care telespectatorii ii cunosc deja din serialul "Fast Food", işi continuă seria de emisiuni "delicioase". Alături de bucătarul profesionist şi de cei doi bucătari amatori, in platou va fi şi căte o vedetă specialistă in gătit. Dacă săptămăna trecută, Zina Dumitrescu a fost cea care a prezentat preparatul ei preferat, săptămăna aceasta este răndul Mariei Cărneci să intre in bucătăria veselă. In următoarele două ediţii vor "trece la cratiţă" Monica Tatoiu şi Rodica Popescu-Bitănescu. Dacă vreţi să aflaţi ce secrete ale artei culinare au de impărtăşit prezentatorii emisiunii, maestrul bucătar, dar şi vedetele invitate, nu vă rămăne decăt să intraţi, in fiecare duminică, pănă la 23 decembrie, in "Bucătăria veselă".

Bucătăria veselă - Divertisment - Duminică 14:00 - ANTENA 1


European Film Awards

Principalele favorite au fost două filme britanice, care au străns deja, de-a lungul anului, o mulţime de premii - Regina (şase nominalizări) şi Ultimul rege al Scoţiei (cinci). Insă din urmă, cu patru nominalizări, a venit tare căştigătorul Palme d’Or şi motivul de măndrie naţională, "4, 3, 2..."

European film awards 2007 - Gală - Sămbătă 20:30 - HBO

Premiile Ioan Chirilă

A treia ediţie a Galei Premiilor "Ioan Chirilă" a avut loc la sfărşitul lunii noiembrie 2007. TVR 1 difuzează cele mai importante momente ale evenimentului. Telespectatorii vor putea urmări, in exclusivitate, declaraţii de la premianţi şi participanţi, printre care Mircea Sandu, Ilie Năstase, Călin Popescu Tăriceanu, Octavian Vintilă etc.

Premiile Ioan Chirila - Gală - Sămbătă 12:30 - TVR 1


Mondenii

Prigoană şi-a pus in cap s-o surprindă pe Bahmuţeanca şi vrea să-i organizeze o petrecere de ziua ei. Dar, pentru că nu se pricepe la astfel de lucruri, apelează la o specialistă in domeniu. Bahmuţeanca il bănuieşte c-o inşală, aşa că apelează la "Trădaţi in dragoste".

Mondenii - Divertisment - Marţi 20:00 - PRIMA TV


Cultura fricii

Cristian Tabără, alături de invitaţii săi, propune un exerciţiu intelectual, intr-o manieră liberă, asupra volumului "Cultura fricii", de Frank Furedi, apărut la Editura Antet.

Schimb de mame Mihaela Bratu (Bucureşti) şi Dorina Roman (Sireţel, Iaşi) au vrut să vadă cum este să trăieşti in casa alteia. Mihaela descoperă doi adolescenţi care vor să se apropie de ea, dar care nu pierd nici o ocazie de a o ironiza. Iar Dorina dă peste un tată mare amator de şpriţ.

Parte de carte - Talk-show - Duminică 10:00


Vine Moşul!

La Duminica in familie vine Moş Nicolae. Chiar dacă ajunge cu ceva intărziere, compensează prin daruri multe, cadouri-surpriză, invitaţi de primă clasă, actori şi solişti renumiţi, melodii de suflet şi hit-uri in devenire, lansări de album sau melodii in primă audiţie.

Una dintre cele mai iubite soliste ale romănilor, Angela Similea, işi va lansa albumul "Best of - Anii ’70", avăndu-l ca invitat special pe Ovidiu Komornyik.

Duminica in familie - Divertisment - Duminică 15:30 - ANTENA 1

Medianews

Dezbateri in stradă. Un scandal filmat recent pentru "Clanu’ Sprănceană" (difuzat de Antena 1 in fiecare joi, de la ora 20:30) a dus la o aprigă dezbatere intre oamenii adunaţi la faţa locului. Lucian Pop (Adrian Păduraru) are o discuţie foarte serioasă cu "fiica" sa, Ana Odagiu, legată de comportamentul acesteia. Fata ii răspunde obraznic şi se iau la ceartă in mijlocul străzii. Spectatorii adunaţi la locul filmării s-au implicat puternic, separăndu-se in două tabere: una ii lua apărarea Anei ("Las-o, dom’le, in pace, că e şi ea tănără!"), iar cealaltă simpatiza cu problemele paterne ("Aşa! Ia-o şi incui-o in cameră! Că tineretu’ din ziua de azi..."). Susţinătorii s-au incins atăt de tare, incăt regizorul Andy Lupu a oprit filmarea. Cănd şi-au dat seama că e, totuşi, vorba despre un film, spectatorii au inceput să aplaude şi să ceară autografe. (C.S.)

×
Subiecte în articol: telecomanda