Bula iubirii.

Prietena mea trece printr-o perioada tulbure. Crede ca vrea o bula. O bula protectoare in care s-o scalde iubitul sau cu care-mparte o gospodarie si-un credit la banca. Sa-i presare traiul cu cine romantice, sa o surprinda cu niscaiva cadouri de ­substant, sa aspire, sa scoata cainele seara, sa-i dea bani de buzunar cand ea i-a terminat pe-ai ei dupa ce si-a umplut dulapul cu o garderoba noua si nefolositoare.

POVESTI. A lu’ cutare asa face si pare destul de relaxata. E drept ca seara se baga-n asternut langa un tip firav, parca necopt la trup, cu inceput sever de calvitie, cu o acnee tampita care nu cedeaza la tratament inca din pubertate si cu o pereche de socri bagaciosi, care au impresia ca daca le-au pus in brate aparatament inseamna automat ca se pot infiinta in vizita ori de cate ori si neanuntat si de asemenea ca au drept de veto cand vine vorba despre nuanta varului pentru dormitor ori de mobila de sufragerie, unde se primesc musafirii. Noroc ca sfaturi in materie de gatit nu primeste, de­oarece, nu-i asa, ea nu gateste. De fel. Deci ce bula minunata are fata aia si atatea altele ca ea! Ba pe unele le plimba sotii prin toata lumea, le ofera vacante de neuitat de doua ori pe an – e bine sa fie de neuitat, caci in restul timpului barbatii sunt ocupati cu serviciul, cu prietenii personali si cu se­cretarele, asa ca e bine ca amintirea vacantei cu familia sa dureze cat mai mult pentru sotie, astfel ca bula sa n-apuce a se sparge inainte de urma­toarea destinatie.

Pai iti vine sa plangi, nu alta, cand vezi ce trai au alea. Ba mai ca ti-ar veni sa-i dai voie sa te si insele, doar-doar sa-ti aduca flori mai des sau sa te mangaie mai sensibil de noapte buna. Cum fac altii. Sau cum pretind ca fac, nu-i asa?
El, pe de-alta parte, are viziuni ceva mai practice. 'Ti-am trimis, draga, flori cand ai plecat in delegatie la Praga. Le-ai gasit in camera de hotel, ce mai vrei? Daca ti-as tri­mite de fiecare data n-ar mai fi nimic special, ca doar te-astepti.' 'Ei, ­atunci gandeste-te sa ma surprinzi cu altceva...', zice ea inabusit.

IRONII. De fapt, cred ca socoteala vine cam asa. Cand luam un barbat pe langa casa se cheama ca o facem din iubire si devotament si ca ne convine asa cum e. Odata mutati impreuna, el ramane fix cum l-am gasit, doar ca noi devenim brusc altele: ne cresc pretentiile o data cu indatoririle. Si asta naste monstri. Din pacate, ironia e ca cel mai des barbatu’ nu pretinde de la noi schimbare, pentru ca nu sesizeaza nuantele. Nuantele fiind ca ne-am putea transforma si noi in nesimtite care nu presteaza casnic. Doar ca nu merge-asa, decat daca esti cumva vreun pui de belfer. Ceea ce, in gene­ral, nu prea. Atunci noi, din prea multa responsabilitate, ramanem pe loc, cu dintii bine-nfipti in haturile gospodaresti si batem toba ca vrem bula. Ceea ce iar nu se prea poate. Bula e mereu la altii si-n general se sparge. Si cand se sparge ne bucuram, de obicei, ca n-am jucat in filmul ala… (Anuska)