Prima doamnă a Franţei, Carla Bruni-Sarkozy, a mărturisit, în timpul unui interviu acordat unui post de televiziune francez, că mariajul ei cu preşedintele Nicolas Sarkozy a fost stabilit doar cu două zile înainte de ceremonie, informează telegraph.co.uk, citat de Mediafax.
În emisiunea "Carla Bruni, complet liberă", soţia preşedintelui francez a avut ca invitaţi o parte din prietenii pe care şi i-a făcut în atunci când era model şi cântăreaţă. Printre invitaţi s-au aflat şi designerii francezi Christian Lacroix şi Jean Paul Gaultier, care au creat rochia de mireasă purtată de Carla Bruni în timpul ceremoniei de nuntă, din februarie 2008. Carla Bruni a mărturisit cu această ocazie că a luat decizia de a se căsători cu Nicolas Sarkozy doar cu două zile înainte de ceremonie şi că abia a avut timp să îşi găsească rochia de mireasă. Ea a adăugat că a fost foarte emoţionată înainte de întâlnirea cu regina Marii Britanii şi că diplomaţii francezi i-au dat instrucţiuni foarte precise în ceea ce priveşte ţinuta şi cuvintele pe care trebuia să le rostească. Ea a decis să facă o reverenţă în faţa reginei Elizabeth, chiar dacă acest lucru nu mai este obligatoriu pentru soţiile şefilor de stat, potrivit etichetei de la curtea regală britanică. "Am ţinut neapărat să fac o reverenţă în faţa reginei şi m-am amuzat teribil de mult cu prietena mea, Marianne Faithfull, care o întâlnise deja", a declarat Carla Bruni. "Ea (Faithfull, n.r.) este cetăţean britanic şi mi-a arătat 50 de modalităţi diferite pentru a face o reverenţă, inclusiv una în timpul căreia persoana respectivă trebuie să se arunce la podea. A fost foarte amuzant", a adăugat Carla Bruni. Prima doamnă a Franţei a mărturisit că a trebuit să îşi tempereze puţin personalitatea ei jucăuşă din cauza criticilor primite în perioada în care începuse să se întâlnească cu preşedintele francez. Carla Bruni a declarat că nu o deranjează jurnaliştii care o întreabă despre dorinţa ei de a avea un alt copil (are deja un fiu în vârstă de şapte ani, dintr-o relaţie anterioară, n.r.) şi a respins speculaţiile potrivit cărora abdomenul ei ar indica faptul că ar fi însărcinată. "Nu e cam nepoliticos să întrebi asta? Am renunţat doar la bere, definitiv", a declarat ea. Lacroix şi-a exprimat bucuria faţă de faptul că televiziunea franceză prezintă, în sfârşit, adevărata personalitate a Carlei Bruni-Sarkozy şi că telespectorii au astfel posibilitatea să o descopere aşa cum o cunosc cei din lumea modei, referindu-se la anii în care ea a lucrat ca model. Soţia preşedintelui francez a stârnit interesul publicului în iulie 2008, când a lansat un album muzical ale cărui versuri ironizau reputaţia ei de "devoratoare de bărbaţi" şi în care soţul ei era comparat cu "un drog de categorie A". Carla Bruni a donat încasările obţinute din vânzările acestui album unor organizaţii de caritate. În această săptămână, ea a câştigat procesul intentat unei firme care comercializa sacoşe imprimate cu o fotografie cu nudul ei, realizată pe vremea când era model.
Citește pe Antena3.ro