x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Catherine Deneuve fluierată la un festival cultural în Toscana

Catherine Deneuve fluierată la un festival cultural în Toscana

07 Aug 2009   •   00:00
Catherine Deneuve fluierată la un festival cultural în Toscana

Actriţa franceză Catherine Deneuve a fost fluierată miercuri seara la un festival cultural din Toscana. Supărarea publicului a plecat de la faptul că textul a fost rostit în mare parte în franceză. Spectatorii nemulţumiţi au fost despăgubiţi de organizatori, care au făcut apel la poliţie pentru a păstra ordinea, scrie cotidianul francez Liberation de vineri.



La sfârşitul lecturii textului "Je me souviens" (Îmi amintesc) de George Perec, citit de actriţa franceză şi de actorul italian Michele Placido în cadrul spectacolului prezentat în avanpremieră mondială la a treizecea ediţie a festivalului La Versiliana din Lucca, publicul, derutat de faptul că piesa fusese jucată în mare parte în franceză, s-a dezlănţuit, fluierând şi protestând.

"Hoţilor, daţi-ne banii înapoi", au strigat cei aproximativ două sute de spectatori care s-au înghesuit în faţa casei de bilete, lucru care a necesitat intervenţia forţelor de ordine. Mulţimea n-a plecat până când organizatorii nu le-au propus să asiste gratuit la un alt spectacol din cadrul festivalului. "Poate Catherine Deneuve ar trebui să facă efortul să interpreteze în italiană" textul la următoarele reprezentaţii, dacă nu se instalează un sistem de subtitrare, a admis partenerul său de scenă, Michele Placido, într-un interviu acordat joi canalului Sky.

Spectacolul de 40 de minute al lui Renato Giordano este o culegere de amintiri, însoţite de imagini din anii 1950, 1960 şi 1970, în franceză şi italiană, şi a fost conceput, ironia sorţii, ca un omagiu adus actriţei franceze.

×
Subiecte în articol: magazin