x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cei trei purceluşi

Cei trei purceluşi

26 Oct 2007   •   00:00

Animat Planet vă invită duminică seară să intraţi in lumea poveştilor politice de adormit electoratul, vizionănd o poveste celebră: Cei trei purceluşi

ANTENA 1/Animat Planet/Divertisment/Duminică Â Â 21:45Â Â Â Â Â Â

Cei trei purceluşi

Animat Planet vă invită duminică seară să intraţi in lumea poveştilor politice de adormit electoratul, vizionănd o poveste celebră: Cei trei purceluşi. In rolul purceluşilor au fost distribuiţi Mircea Geoană, Marko Bela şi Călin Popescu Tăriceanu, care vor incerca să işi incropească nişte construcţii politice căt mai solide, care să reziste furiei electorale a lupului cel rău, interpretat de Traian Băsescu. In roluri secundare işi vor face apariţia in poveste şi Scufiţa Roşie şi Blondă - Elena Udrea, ursul pădurii, intruchipat de Adrian Năstase, şi cucuveaua, jucată de Ion Iliescu. Şi tot la Animat Planet veţi putea vedea prima ediţie din acest sezon a Galei Premiilor de Cacao, care va premia cele mai de cacao evenimente şi declaraţii ale ultimelor săptămăni.

Â

ANTENA 1/Duminica in familie/Divertisment/Duminică Â 15:30

Duminica in familie

Ediţia din această săptămănă va aduce in platoul emisiunii solişti, formaţii, actori şi regizori de succes. Maria Cărneci şi Adriana Antoni vor cănta in duet, iar căştigătorii Festivalului Mamaia, secţia creaţie, vor interpreta melodiile care le-au adus premii.

ANTENA 1/Jugaru shukaru/Divertisment/Sămbătă 22:45

Jugaru Shukaru

Cum e să te trezeşti intr-o dimineaţă că maşina ţi-a fost furată chiar din parcarea blocului şi, mai mult, a fost implicată şi intr-un accident rutier? Un tănăr din Bucureşti a aflat toate acestea şi l-a "simţit" pe pielea sa pe Jugaru.

TVR 1/Garantat 100%/Divertisment/Sămbătă  17:00

Garantat - Marius Mihalache

Invitatul lui Cătălin Ştefănescu din această sămbătă este un interpret virtuoz al ţambalului. Marius Mihalache a depăşit repertoriul tradiţional al acestui instrument şi, pentru performanţa sa interpretativă, el a fost desemnat căştigător, printre altele, al Festivalului Internaţional de Tineret de la Paris, in 1987.

TVR CULTURAL/Revolta Clasicilor/Talk-show/Duminică Â 20:30

Revolta clasicilor

Oricine işi dă cu părerea despre tot şi despre toate. Despre orice, de fapt. Cum se impun liderii de opinie, ce reguli are Uniunea Europeană in această privinţă, căt de mult contează părerea noastră? - sunt doar căteva dintre intrebările la care a incercat să găsească un răspuns jurnalistul Ovidiu Şimonca, in dialog cu Marius Bodochi.

TVR 2//D’ale lu’ Mitică/Reportaj/Vineri      20:30

D’ale lu’ Mitică

Realizatorii emisiunii vă spun povestea lui Epure Firiţa, din satul Terchesti, comuna Popeşti, judeţul Vrancea, care a fost acuzată că şi-a bătut vecina, pe baza declaraţiei unei singure persoane. Neputănd să plătească amenda penală, femeia este acum executată judecătoresc.

PRO TV/Happy hour/Divertisment/Luni-vineri 17:45

Măruţă, in loc de Teo

O oră de veselie cu muzică live, dans, poveşti de viaţă deosebite, interviuri cu cele mai mediatizate vedete ale momentului, informaţii in premieră, dar şi intămplări impresionante care se vor petrece chiar in studio, sub ochii telespectatorilor, acestea sunt doar căteva dintre ingredientele emisiunii prezentate de Cătălin Măruţă. Cu ironia şi francheţea caracteristice, el le rezervă deja o surpriză tuturor vedetelor invitate in emisiune: fiecare va trebui să răspundă fără nici o supărare la "Intrebarea Măruţă", o intrebare directă, referitoare la unul dintre zvonurile de ultimă oră care umblă prin tărg.

Medianews

MEGASTAR 2. Caravana Megastar a colindat in această vară nu mai puţin de şase regiuni ale ţării, din care s-au ales 60 de concurenţi. Sămbătă, 20 octombrie, de la ora 20:00, va incepe lupta pentru titlul de Megastar. După desemnarea celor 12 finalişti, vor urma finalele, care sunt programate anul viitor, in cea de-a doua fază a competiţiei. Regulamentul concursului il puteţi găsi pe www.megastar.primatv.ro. Veţi afla aici informaţii despre concurenţi, evoluţia acestora, dar şi ce se intămplă in culise la Megastar. (A.V.P.)

×
Subiecte în articol: telecomanda