x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cel mai bun prieten al omului ne face mai sociabili

Cel mai bun prieten al omului ne face mai sociabili

17 Feb 2014   •   19:11
Cel mai bun prieten al omului ne face mai sociabili

Cercetătorii americani au ajuns la concluzia potrivit căreia persoanele care au un câine  sunt mai puţin izolaţi decât celelalte persoane care nu au un animal de companie.

Oamenii de ştinţă de la Universitatea Chicago au realizat un studiu ce a scos în evidenţă faptul că poseseorii de câini sunt printre cele mai sociabile persoane, scrie Daily Mail.

Alte animale, cum ar fi pisicile, şopârlele sau hamsterii nu au, în schimb, acelaşi efect. “Am descoperit că numai câinele poate alunga singurătatea unei persoane. Când ieşi cu un câine la plimbare, faci şi în acest fel şi mişcare, te întâlneşti cu vecinii şi cu mai multă lume şi, astfel, socializezi mai uşor”, a spus profesorul John Cacioppo. “Cel puţin cu cei care au şi ei câini şi, cu care, cel mai adesea eşti tentat să îi saluţi şi să te salute şi să vorbeşti mai  mult”, a adăugat el.

Concluzia expertului este aceea că un câine este o adevărată bineface pentru om, atât din punct de vedere al sănătăţii fizice, cât al celei psihice. “Câinii interacţionează cu omul şi îi leagă pe oameni între ei, făcându-i să socializeze mai uşor”, este concluzia experţilor americani. (S.Stancu)

×