Pana duminica seara (7 august), in oraselul provensal L'Isle-sur-la-Sorgue, se desfasoara o noua editie a celui mai mare festival de antichitati din lume, care are loc aici, de doua ori pe an, dePasti si de Schimbarea la Fata, inca de la jumatatea anilor '60.
Situat nu departe de Avignon (fosta resedinta a papilor), L'Isle-sur-la-Sorgue este, de aceasta data, si gazda celui mai mare forum al anticarilor din intreaga lume, care vin aici nu doar ca sa vanda si sa cumpere, ci si sa dezbata problemele pe care le intampina aceasta breasla, in functie si de legislatia specifica din diferite tari.
Nu am stiinta daca romanii au reprezentanti la Antiques Festival, dar mii de dealeri de antichitati, stilisti, negustori de produse vintage si turisti pasionati trec zilele acestea prin burgul din Proventa, in cautarea unor obiecte rare, pe gustul fiecaruia. Multi dintre ei au preferat, cu siguranta, o cazare la Marsilia (care nu este foarte departe), la Avignon sau in alte localitati invecinate, pentru ca, timp de cateva zile, hotelurile si pensiunile din oras nu sunt doar full, ci si foarte scumpe.
O camera la “La Maison Sur La Sorgue', un cochet hotel boutique, ajunge sa coste si 240-250 de euro pe noapte, ceea ce inseamna ca - daca punem la socoteala si banii de transport si de masa - trebuie sa achizitionezi niste antichitati pe masura, ca sa fie profitabila o deplasare pana in sudul Frantei, in aceste zile.