Unul dintre producătorii serialului “Doi bărbaţi şi jumătate” l-a acţionat în judecată pe Charlie Sheen, cerându-i daune morale în valoare de 20 de milioane de dolari.
În plângerea înregistrată, Ed Meyer îl acuză pe actorul în vârstă de 45 de ani că a conspirat la “uciderea unui proiect de succes”, dar nu singur, ci împreună cu...tatăl său, Martin Sheen, un alt star la Hollywood, şi soţia acestuia Janet.
Cei trei sunt acuzaţi că au sabotat “premeditat” serialul de mare succes, beneficiind de sprijinul unui alt conspirator, Joe Estevez, unchiul vitreg al starului, care făcea parte din echipa de producţie la “Doi bărbaţi şi jumătate”.
Pe numele său adevărat Carlos Irwin Estevez, Charlie Sheen l-a acţionat luna trecută în justiţie pe celălalt producător al serialului, Chuck Lorre, solicitându-i acestuia daune de...100 de milioane de dolari pentru că a fost concediat pe nedrept.
Lorre l-a concediat pe Sheen la începutul anului, cel mai bine plătit actor de televiziune, care primea două milioane de dolari pentru fiecare episod al serialului, jignindu-l pe producător. Anterior, acesta suspendase serialul ca urmare a exceselor actorului în viaţa privată.