x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Crime nerezolvate

Crime nerezolvate

de Pompiliu Kostas Radulescu    |    24 Aug 2007   •   00:00
Crime nerezolvate

Arheologii ruşi afirmă că au găsit rămăşiţele pămănteşti ale lui Alexei, ţarevici al Imperiului Rus, ucis de bolşevici impreună cu intreaga sa familie in urmă cu aproape un secol.

DUPĂ 90 DE ANI. In apropierea localităţii Ekaterinburg din munţii Urali, locul in care ultimul "Impărat al Rusiei, Rege al Poloniei şi Mare Duce al Finlandei", ţarul Nicolae II, a fost intemniţat in ultimile sale zile de viaţă alături de soţie şi cei cinci copii ai săi, s-au descoperit in urma campaniei de săpături arheologice, campanie incepută incă de la finele anilor ’80, rămăşiţele a doi copii.

Primul, de sex masculin, a fost atribuit lui Alexei, fiul ţarului şi urmaş la tronul Imperiului Rus. Cel de-al doilea, presupus a aparţine unei persoane tinere de sex feminin, probabil Maria, una dintre surorile ţareviciului, asasinată de bolşevici pe 17 iulie 1918 alături de restul familiei imperiale.

Rămăşiele ar putea fi cheia rezolvării unui mister al istoriei legat de familia ce a căzut victimă violentei revoluţii roşii ce a adus după sine peste 70 de ani de comunism, contaminănd o treime din glob.


Descoperirea survine la aproape zece ani de la identificarea in 1998 şi inhumarea cu onoruri de stat a rămăşiţelor lui Nicolae II, ale ţarinei şi a trei dintre fiicele lor in Sankt Petersburg, capitala de odinioară a Imperiului.

Deşi canonizaţi după doi ani ca martiri, Biserica Ortodoxă Rusă şi-a păstrat umbra de indoială cu privire la autenticitatea descoperirii şi astfel, in afara marii familii a Romanovilor imprăştiată in toată Europa, numărul de participanţi a fost sensibil scăzut.


MĂRTURII. "Locul exact in care rămăşiţele au fost recent descoperite, pare a corespunde celor descrise de Yarkov Yurovsky, liderul plutonului de execuţie responsabil pentru uciderea familiei Imperiale", a declarat Serghei Pogorelov, director al centrului de studii arheologice şi de ocrotire al monumentelor istorice din Ekaterinburg, postului de televiziune NTV. "Antropologii au confirmat că osemintele sunt a doi indivizi: un tănăr, cu vărsta cuprinsă intre 10 şi 13 ani şi o femeie de 18-23 de ani".

Conform aceluiaşi canal TV, un raport intocmit in 1934 şi bazat pe mărturia lui Yurovsky, descrie amănunţit ultimile clipe ale familiei imperiale. Astfel, plutonul de execuţie - timis de conducerea bolşevică să indepărteze pericolul pe care ţarul incă in viaţă il constituia pentru revoluţie şi sub ameninţarea forţelor armate incă loiale lui la doar căteva zile distanţă de Ekaterinburg -, i-a adunat in strămtul subsol al vilei pe toţi membrii familiei, precum şi pe cei doi servitori şi medicul curant al tănărului Alexei, bolnav de hemofilie.

Impuşcaţi, apoi injunghiaţi cu baionetele şi loviţi cu sălbăticie de ucigaşi, pentru a se asigura că sunt cu adevărat morţi, trupurile fără viaţă le-au fost aruncate intr-un vechi puţ de mină. Dar, datorită temerilor ca rămăşiţele să fie lesne descoperite, au fost deshumate după căteva zile. Scufundate in acid sulfuric, şapte dintre ele au fost apoi ingropate intr-o pădure din apropiere, in vreme ce trupul lui Alexei şi al uneia dintre surori au fost ciopărţite şi mai tărziu arse şi aruncate intr-o groapă săpată in grabă la marginea drumului.


ISTORIA UNEI ŞARLATANII. Orice urmă a fost astfel pierdută pentru decenii la rănd. Sute de persoane declarănd, rănd pe rănd, că sunt unicii supravieţuitori ai masacrului. Dintre toţi, cazul cel mai preminent şi, pănă la urmă şi cel mai bine mediatizat de-atunci incoace, a fost cel al Annei Anderson.
Apărut in 1920 intr-un spital de boli mentale, ea a pretins a fi Anastasia, mezina familiei imperiale, salvată de la moarte chiar de către unul dintre soldaţii din plutonul de execuţie. Ajutată să fugă din ţară intr-o căruţă, ea ar fi ajuns intr-un final la Berlin. Convingerea - păstrată pănă la moartea ei survenită in 1983 in Statele Unite, la Charlottesville, Virginia, unde se mutase din anii ’60 - care a dezbinat familiile descendente ale Romanovilor, a fost insă demontată insă definitiv la finele anilor ’90 odată ce analizele ADN au dezvăluit faptul că ţăranca poloneză Franziska Schanzkowska, adevărata sa identitate, nu avea nici o legătură cu familia imperială.

Cu aceeaşi ocazie s-a ajuns la concluzia că o parte din osemintele inhumate la Sankt Petersburg aparţin fără putinţă de tăgadă adevăratei Anastasia. Astfel, actuala descoperire relevă, prin eliminare, că rămăşiţele feminine sunt ale surorii ei Maria, cu doar un an mai mare, fapt ce a dus la confuziile anterioare datorită imposibilităţii analizei ADN de a face diferenţa intre gemeni sau fraţi cu vărste atăt de apropiate.


NOILE DOVEZI. Alături de osemintele carbonizate ale celor doi fraţi, a mai fost descoperite un vas ceramic ce ar fi conţinut acid sulfuric, cuie, colţare metalice ale unei lăzi din lemn, precum şi cartuşe de diferite calibre. Aparent edificatoare, chiar şi in sine, cu privire la elucidarea misterului, reprezentanţi ai familiei Romanovilor au făcut apel la precauţie in formularea unor concluzii şi au recomandat o analiză mai atentă.

Reputatul istoric Edvard Radzinsky, autor al unui volum despre ţarul Nicolae II, a afirmat că dacă osemintele sunt intr-adevăr ale celor doi copii ai ţarului, aceasta ar confirma autenticitatea descoperirii, in 1991, a osemintelor celorlalţi membrii ai familiei imperiale confirmand in acelaşi timp autenticitatea declaraţiilor din epocă ale lui Yarkov Yurovsky.

×
Subiecte în articol: magazin familiei