x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cu paraşuta la 94 de ani

Cu paraşuta la 94 de ani

de Adriana V. Paduraru    |    Adrian Vaduva    |    21 Iul 2008   •   00:00
Cu paraşuta la 94 de ani

Deşi are 94 de ani, Alice Delfine a avut curajul să sară cu paraşuta de la o înălţime de 2.500 de metri. Şi chiar dacă bătrînica a fost asistată de un instructor, gestul este de-a dreptul impresionant, avînd în vedere vîrsta înaintată a franţuzoaicei

Deşi are 94 de ani, Alice Delfine a avut curajul să sară cu paraşuta de la o înălţime de 2.500 de metri. Şi chiar dacă bătrînica a fost asistată de un instructor, gestul este de-a dreptul impresionant, avînd în vedere vîrsta înaintată a franţuzoaicei. Performanţa a avut loc la aerodromul Gap-Tallard din sudul Franţei

 
RECUPERARE: Cercei preţioşi găsiţi în gunoi
Haya Sharon din Staten Island (New York) a avut norocul să-şi găsească cerceii cu diamante în valoare de 20.000 de dolari la groapa cu gunoi, informează Rompres. Cerceii au ajuns la pubelă, după ce un angajat al magazinului de bijuterii pe care îl deţine femeia a aruncat recipientul în care aceasta îi pusese la curăţat într-o soluţie specială. Soţul femeii şi o echipă de la salubrizare au răscolit groapa de gunoi pentru a găsi preţioşii cercei. Keith Mellis, purtător de cuvînt al Departamentului newyorkez pentru salubritate, a precizat că totuşi găsirea cerceilor nu este un lucru cu totul ieşit din comun, în trecut mai fiind descoperite printre gunoaie inele de logodnă şi alte obiecte de preţ.
 

DIVORŢ: La tribunal cu sosia soţiei
Un bărbat din India s-a prezentat în faţa tribunalului alături de o femeie care s-a dat drept soţia sa, afirmînd că doreşte divorţul.
Cum presupusa nevastă n-a avut nimic de obiectat, tribunalul a aprobat imediat cererea. Numai că adevărata soţie a lui Sanjib Saha a contestat decizia, acuzîndu-şi bărbatul de înşelătorie, informează Rompres. "Acest caz a scos la iveală lacunele sistemului nostru de justiţie", a afirmat Kaushik Chanda, avocatul adevăratei soţii a lui Saha.

 
TOMBOLĂ: Răzgîndire cu noroc
O stewardesă din Franţa a cîştigat o excursie spaţială la o tombolă organizată de KitKat. Mathilde Epron (32 de ani) a declarat că şi-a cumpărat un baton de ciocolată al cărui ambalaj l-a aruncat spunîndu-şi că niciodată n-o să cîştige. S-a răzgîndit însă după două ore şi s-a întors la respectivul supermarket pentru a recupera ambalajul. Spre surprinderea ei, codul înscris era cel cîştigător, informează Ananova. Dacă pînă în 2011 excursia cu Rocketplane XP nu va fi posibilă, compania Nestle va plăti echivalentul acesteia, în valoare de 147.000 de euro.


NISA:Angelina şi gemenii au părăsit spitalul
Actriţa americană Angelina Jolie a părăsit sîmbătă spitalului Fundaţiei Lenval din Nisa (sud-estul Franţei), unde a născut doi gemeni în urmă cu o săptămînă, au afirmat reprezentanţii spitalului într-o declaraţie publicată pe site-ul instituţiei. Aceştia au adăugat că atît mămica Angelina, cît şi gemenii Vivienne Marcheline şi Know Leon se simţeau foarte bine. Potrivit ziarului Nice-Matin, o publicaţie al cărei nume nu este cunoscut încă, a plătit 11 milioane de dolari pentru drepturile exclusive asupra primelor fotografii cu gemenii, banii urmînd să fie donaţi unor acţiuni caritabile, informează Rompres.

 
SPANIA:400 de site-uri ce incită la anorexie
Poliţia spaniolă a identificat aproximativ 400 de site-uri în limba spaniolă al căror conţinut poate fi considerat o incitare în favoarea anorexiei sau a bulimiei, se precizează în numărul de duminică al cotidianului ABC. Oamenii legii au înaintat un raport Parchetului general spaniol, care va decide ce măsuri urmează să fie luate în acest caz, potrivit Rompres. Poliţiştii spanioli au descoperit pe unul dintre site-uri chiar şi existenţa unui concurs care premia persoana care reuşea să slăbească cele mai multe kilograme într-o limită de timp. Conform cotidianului ABC, majoritatea acestor site-uri în limba spaniolă aparţine unor persoane din America Latină.


PICASSO:Tablou recuperat după o lună
Poliţia şi oficialii muzeului de artă din Sao Paulo au anunţat sîmbătă că unul dintre hoţii care au furat luna trecută două tablouri de Picasso a fost arestat, fiind recuperată una din picturi. Inspectorul de poliţie Cesar Carlos Dias a declarat că informaţiile privind furtul au fost obţinute în timpul unei investigaţii asupra unei bande de hoţi, care i-a condus pe anchetatori la Ueslei Barros, "care a mărturisit că a luat parte la jaf".

×
Subiecte în articol: magazin