Există destule exemple prin se pot identifica transformările majore produse în viaţa planetei noastre de abilitatea omului de a modela mediul în care trăieşte.
Conform unui studiu efectuat în mai multe clinici australiene, pe lista speciilor ameninţate cu dispariţia pot fi înscrişi chiar şi detestabilii păduchi laţi.
Ei da, paraziţilor adăpostiţi în părul pubian le-a apus vremea de glorie, atunci când stateau la pândă, privind orice contact sexual ca un bun prilej pentru a forma o nouă colonie unde se dedau la sângele gazdei, care primea în schimb stări acute de mâncărime în zona genitală.
Contribuţia majoră pentru dispariţia păduchilor laţi şi-au adus-o igiena mai bună, internetul şi materialele pornografice - în care starurile porno, se expun ochiului doritor de erotism fără nicio urmă de păr pe corp. Nu în ultimul rând, pe lista motivelor menţionate, se poate înscrie şi moda, care lasă să se vadă din ce în ce mai multă piele şi în care modelele Victoria Secret, cu păr pubian, n-ar mai avea desigur acelaşi succes.
Majoritatea doctorilor intervievaţi de studiul australian au făcut un efort de memorie pentru a-şi aduce aminte de ultimul caz tratat de infestare cu păduchi laţi, găsindu-l undeva prin 2008. Desigur, şansele ca situaţia păduchii laţi să nu fie atât de gravă vine din zonele mai puţin dezvoltate, unde igiena şi săpunul apar doar la zilele de sărbătoare, cum este din păcate şi România...
thesun.co.uk