x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Cupe, cupe... - Abandon pentru Manchester United si FC Porto

Cupe, cupe... - Abandon pentru Manchester United si FC Porto

de Andy Stanescu    |    27 Sep 2007   •   00:00
Cupe, cupe...  -  Abandon pentru Manchester United si FC Porto

Nu doar UTA din Arad are probleme cu Sanatatea. Daca elevii lui Marius Lacatus n-au vrut (sau nu au putut...) sa joace impotriva clujenilor, nici baietii lui Sir Alex Ferguson nu s-au omorat cu firea in fata gruparii de divizie secunda Coventry City.



Nu doar UTA din Arad are probleme cu Sanatatea. Daca elevii lui Marius Lacatus n-au vrut (sau nu au putut...) sa joace impotriva unei formatii ce dispune de un buget egal cu primele de joc oferite pentru un singur meci disputat in Liga lui Mitica (Sanatatea Cluj-UTA: 1-0 / Gaspar-`45), nici baietii lui Sir Alex Ferguson nu s-au omorat cu firea in fata gruparii de divizie secunda Coventry City.


Manchester United, campioana "en titre" in Premier League, a fost eliminata in turul 3 al Cupei Ligii, fiind invinsa (pe teren propriu!) cu 2-0 (1-0) de Coventry City, intr-o partida disputata tot miercuri. Ca sa fie tacamul complet, golurile echipei vizitatoare, care a fost insotita la Manchester de 11.000 de fani (!), au fost marcate de maltezul Michael Mifsud, in minutele 27 şi 70. Asta probabil ca sa mai puna putin gaz peste focul ce mocneste pe "Old Trafford", dupa ce Ruud van Nistelrooy a declarat zilele trecute ca a plecat de la echipa din cauza managerului.


Alte rezultate inregistrate ieri in Anglia:
Blackburn Rovers - Birmingham City: 3-0

Tottenham Hotspur - Middlesbrough: 2-0

Aston Villa - Leicester City (D2): 0-1

Hull City (D2) - Chelsea Londra: 0-4

Sheffield Wednesday (D2) - Everton: 0-3

West Ham United - Plymouth Argyle (D2): 1-0

Fulham - Bolton Wanderers: 1-2 (dupa prelungiri)


Si fosta echipa a lui Jose Mourinho, FC Porto, a fost eliminata din Cupa Portugaliei de o divizionara secunda (Fatima), adversarii impunandu-se la loviturile de departajare cu scorul de 4-2 (0-0 la finalul timpului regulamentar). E drept ca FC Porto si-a aratat clar dezinteresul pentru competitia in cauza, aliniind la startul partidei o echipa formata doar din rezerve. Ceva emotii a avut si Benfica Lisabona care a trecut de Estrela Amadora tot cu ajutorul penalty-urilor (5-4). Benfica a evitat eliminarea in extremis, junele Freddy Adu transformand un alt penalty in prelungirile jocului (90+3), bifand astfel prima sa reuşita la gruparea lusitana. Rautaciosi, jurnalistii din Portugalia au calificat "palitura de osanda" drept ''inexistenta''. Reamintim ca in Cupa Portugaliei, in cazul in care echipele sunt la egalitate dupa expirarea celor 90 de minute de joc, se trece direct la executarea loviturilor de departajare.

Alte rezultate:
Leixoes Porto - Uniao Leiria: 0-2

Penafiel (II) - Nacional Madeira: 1-0

Portimonense (II) - Belenenses: 1-1 (4-3, dupa loviturile de departajare)

Beira Mar (II) - Pacos Ferreira: 0-0 (4-3)

Vitoria Setubal - Braga: 2-0

Vitoria Guimaraes - Sporting Lisabona 0-0: (6-7)


×
Subiecte în articol: magazin