x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Der Standard: Traian Băsescu nu vrea să semneze precum notarul

Der Standard: Traian Băsescu nu vrea să semneze precum notarul

de Ovidiu Ciutescu    |    21 Ian 2008   •   00:00
Der Standard: Traian Băsescu nu vrea să semneze precum notarul

14:58 • În popor circulă o vorbă despre cei ccare îşi pun pixul pe documente fără să ştie ce semnează. Au semnat ca primarul! – ar spune nea Gheorhe de la Văscăuţii din Deal. Ei bine, expresia este schimbată în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Băsecu, despre care cotidianul austriac Der Standard spune că refuză în mod consecvent să semneze "ca notarul" decretul de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei, ale cărei competenţe în acest sens sunt îndoielnice.

În popor circulă o vorbă despre cei ccare îşi pun pixul pe documente fără să ştie ce semnează. Au semnat ca primarul! – ar spune nea Gheorhe de la Văscăuţii din Deal. Ei bine, expresia este schimbată în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Traian Băsecu, despre care cotidianul austriac Der Standard spune că refuză în mod consecvent să semneze "ca notarul" decretul de numire a Noricăi Nicolai în funcţia de ministru al justiţiei, ale cărei competenţe în acest sens sunt îndoielnice.

ANALIZĂ. Refuzul lui Traian Băsescu pare să fie justificat, în opinia jurnaliştilor de la Der Standard, pentru că lista punctelor negative din dreptul Noricăi Nicolai este lungă: opoziţia sa faţă de reformele cerute de UE în domeniul Justiţiei, susţinerea iniţiativei pentru desfiinţarea DNA şi acuzaţiile de condamnare a unui om nevinovat, pe când ocupa funcţia de procuror. Der Standard, cotidian cu orientare de centru-stânga, nu uită nici de episodul "Nepoata", din aprilie 2006, când nepoata Noricăi a votat în plenul Senatului în locul unui parlamentar absent. “Nu vă priveşte cine este ea", spunea atunci Norica Nicolai, notează publicaţia germană. "Preşedintele, pe care acest lucru îl priveşte totuşi, nu vrea să-şi dea girul pentru ca ea să devină ministru al justiţiei, motivând că înşelăciunea este modalitatea ei de lucru, atât în plan politic, cât şi profesional", notează Der Standard. Articolul menţioneazp tensiunile îndelungate care există între Preşedinţie şi guvernarea liberală, Traian Băsescu opunându-se mai multor candidaţi liberali la fotoliile ministeriale. Chiar dacă din punct de vedere constituţional a fost nevoit să accepte numirea acestora în funcţie, pe plan politic, Băsescu a avut până acum dreptate, consideră Der Standard.

IRONICI. "Ministrul de Externe Adrian Cioroianu s-a făcut de râs în faţa regelui Spaniei şi a propus soluţii rasiste în criza româno-romă din Italia, sugerând deportări în deşert ale infractorilor. Iar pe fostul ministru al justiţiei, Tudor Chiuariu, Băsescu l-a putut forţa să-şi dea demisia după doar opt luni, datorită acuzaţiilor de corupţie", scrie Der Standard. Cotidianul aminteşte, pe de altă parte, de acuzaţiile de rasism la adresa preşedintelui după incidentul cu jurnalista Andreea Pană, precum şi de suspendarea sa din funcţie, ca urmare a acuzaţiilor de încălcare a atribuţiilor constituţionale. Articolul se încheie într-o notă uşor sarcastică, prezentându-l pe Băsescu singur împotriva a mulţi duşmani politici: "Prin lupta sa împotriva corupţiei, preşedintele în vârstă de 56 de ani şi-a creat inamici, după ruperea Alianţei, în 2006, nu numai în rândul opoziţiei formate din social-democraţi, conservatori şi peremişti ultranaţionalişti, ci şi în rândul fostului partener de alianţă, PNL, şi în persoana premierului Călin Popescu-Tăriceanu. Fiica cea mare a lui Băsescu este, de altfel, notar, iar mezina are ambiţii politice", încheie Der Standard.

×
Subiecte în articol: basescu magazin standard der standard