Deputatul PRM Marcu Tudor a trimis o solicitare către Biroul Permanent al Senatului, pentru sesizarea Comisiei juridice şi de disciplină, acuzăndu-l pe senatorul PSD Mihail Popescu, că l-a făcut "idiot, imbecil, nenorocit, cretin".
Deputatul PRM Marcu Tudor a trimis o solicitare către Biroul Permanent al Senatului, pentru sesizarea Comisiei juridice şi de disciplină, acuzăndu-l pe senatorul PSD Mihail Popescu, că l-a făcut "idiot, imbecil, nenorocit, cretin".
Marcu Tudor arată in solicitarea adresată Biroului Permanent al Senatului că a fost jignit de către senatorul PSD Mihail Popescu cu ocazia participării celor doi parlamentari in delegaţia Romăniei la Adunarea Parlamentară NATO din Islanda, de la inceputul lunii octombrie.
Deputatul PRM se plănge că social-democratul s-a lansat intr-o serie de aprecieri şi acuze la adresa sa, a PRM şi a preşedintelui PRM, pe care i-a criticat pentru contribuţia la alegerea actualului şef al statului, Traian Băsescu.
"Acuzele acestuia, indiferent de replicile mele şi ale celorlalţi membri ai delegaţiei romăne, care asistaseră la aberaţiile senatorului Popesu, se acutizau permanent, ajungănd ca acesta să ţipe direct, necontrolat şi neintrerupt, chiar dacă l-am rugat să inceteze discuţia sau să vorbim despre alte subiecte. Intr-un final, senatorul PSD a derapat complet şi a inceput să mă insulte şi să-mi aducă injurii afirmănd: «eşti un idiot», «eşti un imbecil, un nenorocit, un cretin, eşti un nimeni, nu eşti bun de nimic, toată cariera ta e zero, nici măcar studii nu ai...», afirmănd despre el că este «militar şi inginer şi că a condus Armata ţării», spre deosebire de mine, care nu am condus nimic şi nu am făcut nimic toată viaţa... etc, etc", se arată in solicitarea lui Marcu Tudor către conducerea Senatului.
Potrivit deputatului PRM, la insistenţele celorlalte persoane care se aflau de faţă, Mihail Popescu l-ar fi invitat ca, dacă e bărbat, să-l insulte şi să-l injure şi el.
Marcu Tudor a enumerat in plăngerea făcută către Senat şi martorii pe care i-a avut la disputa cu Mihai Popescu: senatorul PNL Mihail Lupoi, senatorul UDMR Verestoy Attila, cu soţia, şi Ilie Ioan, membru al delegaţiei, ca oficial din Senat, precum şi alţi doi sau trei parlamentari din delegaţia romănă, care jenaţi de ceea ce se intămpla, au plecat intre timp.
Marcu Tudor anunţă conducerea Senatului că a demarat procedura de rigoare şi işi va finaliza plăngerile in două procese in cadrul civil şi penal impotriva lui Mihail Popescu.
"Sunt foarte măhnit, aşa ceva nu mi s-a mai intămplat niciodată in viaţă, nici măcar in cartierul bucureştean unde am copilărit, nu credeam că voi trăi asemenea momente de jignire incredibilă şi nemeritată, nu pot trece peste această traumă şi vă rog, pe această cale, să faceţi demersurile necesare pentru ca atitudinea senatorului PSD Mihail Popescu să fie analizată in Biroul Permanent şi in Comisia juridică a Senatului, pentru a preveni, prin măsurile ce se vor lua, un astfel de comportament nedemn pentru un parlamentar şi nemaiintălnit pănă in prezent nici inainte şi nici după evenimentele din decembrie 1989 la un militar de carieră", susţine Marcu Tudor.
Purtătorul de cuvănt al Biroului Permanent al Senatului, chestorul Ioan Chelaru, a declarat, la finalul şedinţei Biroului Permanent, că s-a luat act de această solicitare scrisă venită din partea deputatului PRM Marcu Tudor, fiind trimisă spre analiză la Comisia juridică şi de disciplină din Senat.
"Aşteptăm să vedem decizia Comisiei juridice", a spus Ioan Chelaru, care a precizat că, in opinia sa, acest incident nu trebuia să se discute in şedinţa Biroului Permanent al Senatului.
- Mediafax
  Â