x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Fii seducătoare! Sugestii pentru noaptea Sfântului Valentin

Fii seducătoare! Sugestii pentru noaptea Sfântului Valentin

de Adriana V. Paduraru    |    13 Feb 2009   •   00:00

Sâmbătă e Sfântul Valentin. Deşi nu suntem adepţii sărbă­to­ririi dragostei de două ori pe an (pe stil occidental şi pe stil neaoş românesc), profităm de prilej pentru a vă face câteva sugestii în ceea ce priveşte o noapte fier­binte.



COLECŢII. Vă recomandăm, astfel, piese de lenjerie intimă create de designerii Debenhams, creaţii care pun în va­loare feminitatea. Paleta de culori a sezonului îmbină indigoul, verdele smarald, ivoriul cu roşu şi negru, care, împreună cu mă­tasea, creează reflexe incitante.

Şifonul plisat se alătură dantelei în linia semnată Janet Reger, iar Julien Macdonald propune în colecţia Star panglici din dantelă crestată, imprimeuri grafice Zebra şi culori îndrăzneţe.

Motivul purităţii se regăseşte în creaţiile lui Jasper Conran, prin impunerea croielilor simple, a imprimeurilor elegante şi a culorilor clare şi solide.

Nici designerii Triumph n-au stat cu mâinile în sân. Ei au creat modele extravagante, dar cu detalii romatice, din materiale de calitate. Totul pentru ca arta seducţiei şi simbolurile feminităţii să fie emanate de fiecare detaliu al pieselor de lenjerie intimă.


News

MODEXPO. În perioada 19-22 fe­bruarie 2009 are loc la Complexul Expoziţional Romexpo cea de-a XIV-a ediţie "Modexpo" - expoziţie internaţională de ţesături textile, pielărie, blănărie, încălţăminte, marochinărie şi accesorii, infor­mează modexpo.ro. Expoziţia de tendinţe se adresează atât designerilor, caselor de modă, producă­to­rilor, cât şi consumatorilor, aducând la cunoştinţă cele mai recente trenduri sub aspect cromatic, al textu­rilor utilizate şi al liniilor vestimentare. Expoziţia este organizată în co­laborare cu Asociaţia de Modă şi Design din România şi este des­chi­să spre înscriere tuturor partici­pan­ţilor Modexpo care prezintă creaţii inovatoare şi care întrunesc toate criteriile unui trend-setter. (A.V.P.)

PICIOARE RELAXATE. După o zi lungă la lucru, o baie relaxantă pentru picioare este mai mult decât bi­nevenită. Pentru aceasta, specialiştii Peggy Sage au creat pastile din uleiuri esenţiale, care combat transpiraţia şi purifică pielea picioarelor. Pastilele sunt foarte uşor de utilizat. O singură tabletă se dizolvă într-un bazin cu apă călduţă timp de cinci-zece minute, apoi se lasă să acţio­neze asupra picioarelor. Picioarele obosite sau umflate vor aprecia, cu siguranţă, acest "cocktail". (A.V.P.)

×
Subiecte în articol: life & style