x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Hrubaru, tuns cu bomfaierul

Hrubaru, tuns cu bomfaierul

de Oana-Maria Baltoc    |    12 Mar 2010   •   00:00
Hrubaru, tuns cu bomfaierul
5600-115810-03_07tv10.jpgCristian Hrubaru, rocker-ul "Cârcotaş" de la Prima TV, a absolvit Liceul de Marină în perioada comunistă.

"Îmi plăcea muzica rock şi asta a atras după sine multe neplaceri, cel puţin podoabei mele capilare. Nu-mi permiteam să-mi las plete, dar o codiţă discretă, pe care o ascundeam sub cămaşa de elev, da. Într-o zi am chiulit de la şcoală şi mă plimbam prin centrul oraşului Giurgiu, acolo unde am absolvit clasele a XI-a şi a XII-a. Soarta mi-a scos în cale doi miliţieni, care au pus ochii pe podoaba mea capilară.

Nu am avut cu cine negocia, pentru că erau aşa de supăraţi pe codiţa mea, încât din rocker satanist şi element antisocial nu m-au scos. M-am bucurat pentru că în preajmă nu era nici o frizerie. Bucuria a luat însă sfârşit în momentul în care miliţienii au observat un om care meşterea la maşina din dotare. Omul era gospodar şi avea de toate, chiar şi o pânză de bomfaier", instrument cu care "organele" i-au retezat pletele, îşi aminteşte Cristi.

×
Subiecte în articol: star news