x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Jason Statham: "Mi-am săpat singur groapa făcând cascadorii"

Jason Statham: "Mi-am săpat singur groapa făcând cascadorii"

24 Ian 2011   •   13:34
Jason Statham: "Mi-am săpat singur groapa făcând cascadorii"
Sursa foto: Lucas Jackson/REUTERS

Jason Statham spune că nu mai are încotro şi trebuie să îşi efectueze singur cascadoriile, după ce a convins pe toată lumea că poate face acest lucru cu succes. El glumeşte că şi-a făcut-o cu mâna lui, după ce a efectuat absolut toate cascadoriile într-unul din filmele sale de început.

"Într-un fel, mi-am săpat singur groapa cu asta. Într-unul din primele filme de acţiune în care am jucat nu prea aveam nici un fel de... rezerve financiare pentru a lucra cu ecranul verde sau alte lucruri de genul ăsta, aşa că am sfârşit prin a-mi efectua singur cascadoriile", a povestit actorul, citat de showbizspy.com, explicând de ce acum toate lumea se aşteaptă să nu aibă nevoie de dublură.

Întreba cum se simte după ce a ajuns atât de cunoscut, mai ales că vine dintr-un mediu care nu are nici o legătură cu domeniul actoriei, Jason Statham spune că aceasta este o lume ciudată, şi crede că se poate întâmpla oricui să aibă acelaşi succes. Înainte de a fi actor, printre slujbele lui Statham s-a numărat şi cea de vânzător pe stradă. Printre cele mai cunoscute roluri ale lui Jason Stahtam se numără peliculele din seria "Transporter", "Crank" şi, cel mai recent film al său, în care a jucat alături de Silvester Stallone, "The Expendables".

×
Subiecte în articol: cascadorii jason statham