Dupa multiple destinatii exotice, vrea sa viziteze si orase din Europa. Letitia Enache este o amatoare de calatorii. Cea mai frumoasa dintre ele a fost in Insulele Seychelles, unde si-a petrecut luna de miere.
"Am ramas cu amintirea unei ape turcoaz si a nisipului alb, care imi dadeau impresia unui Paradis creat de Pamant", a declarat Letitia. Si pentru ca a ajuns la concluzia ca majoritatea excursiilor pe care le-a facut au fost in locatii exotice, a decis ca anul acesta sa viziteze Europa:
"Cateva dintre orasele pe care mi-as dori sa le vad sunt Barcelona, Madrid, Paris, Viena, Venetia, Florenta si... deocamdata ma opresc aici".
IN FAMILIE. Letitia a reusit sa gaseasca ecuatia perfecta pentru a avea o viata de familie implinita, dar si o cariera. Ce-i drept, recunoaste ca balanta a inclinat mai mult catre familie.
"Mi-am propus ca in primii ani de viata ai copilului meu sa fiu in permanenta cu el. Acum a mai crescut putin si pot incepe sa ma implic mai mult in cariera", spune vedeta Prima TV. Daca este libera, Letitia isi petrece ziua cu baietelul ei, Vlad:
"Ne facem programul impreuna, mergem in parc, iesim la un loc de joaca, mergem la bazin". Dar si cand filmeaza incearca sa fie cat mai mult timp posibil alaturi de familie.
PLANURI. Desi i-ar placea foarte mult sa continue cariera de manechin, Letitia Enache a fost nevoita sa o lase pe plan secundar. Principala cauza: lipsa acuta de timp.
"Daca s-ar putea, as face si modelling, si televiziune cu cea mai mare placere, insa as avea o mare problema cu timpul". Ca tot a venit vorba despre televiziune, vedeta Prima TV si-a luat ramas bun de la rubrica meteo, pentru a modera un reality-show ce va avea premiera in luna februarie.
"Eu cred ca proiectul acesta are mari sanse sa devina un real succes. Este vorba despre un show in care doi tineri care doresc sa se casatoreasca vor avea la dispozitie 100.000.000 lei (10.000 RON) si 48 de ore pentru a pune la punct toate detaliile nuntii. Pentru a beneficia de ajutorul nostru, cuplurile trebuie sa respecte cateva reguli de baza. Cei care vor reusi sa-si organizeze nunta si sa se casatoreasca in intervalul de 48 de ore, incadrandu-se in suma oferita de Prima TV, vor primi la final un premiu in valoare de 1.000 de euro".
|
"Vlad creste precum Praslea cel Voinic. Iti imaginezi ca mie imi pare cel mai frumos si cel mai destept din lume. Sunt foarte mandra de el!"
|