x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Lindsay Lohan, 120 de zile în închisoare

Lindsay Lohan, 120 de zile în închisoare

23 Apr 2011   •   10:14

Justiţía americană s-a pronunţat în cazul furtului de care este acuzată  Lindsay Lohan, considerând că această faptă constituie o încălcare a eliberării condiţionate de care a beneficiat actriţa americană în 2007.

Lohan a fost condamnată la 120 de zile de închisoare şi 480 de ore de muncă în folosul comunităţii, cele mai multe urmând să fie efectuate la morga din Los Angeles.

Decizia judecătorului a fost adusă la îndeplinire imediat după pronunţare, Lohan fiind luată din sala de judecată de către poliţie, şi dusă la un centru de detenţie din Los Angeles.

Avocatul lui Lindsey a făcut apel şi speră ca starul să fie pus în libertate, în schimbul unei cauţiuni de 70.000 de dolari, până pe 3 iunie, data procesului în care Lindsay este acuzată că a furat dintr-un magazin un colier în valoare de 2.500 de dolari.

×
Subiecte în articol: lindsay lohan