x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Lume, lume...

Lume, lume...

06 Dec 2008   •   00:00

CE VOR SPUNE TAŢII?
Kimberly Stewart, Leah Wood şi Peaches Geldof au pozat goale pe coperta din luna ianuarie a revistei Tatler. Fiicele greilor istoriei rock, Rod, Ronnie şi, respectiv Bob, au fost fotografiate de nimeni altul decât Bryan Adams. Oare ce părere vor avea taţii lor atât despre isprava fetelor lor, cât şi despre faptul că Bryan le-a văzut aşa cum au venit pe lume.



PUŞCĂRIE PENTRU SIDA
Justiţia franceză a condamnat la cinci ani de închisoare cu suspendare o femeie acuzată că şi-a contaminat soţul în mod conştient cu virusul SIDA, relatează Agerpres. Christelle Grard, 39 de ani, care a compărut liberă în faţa tribunalului din Orleans (centru), era judecată pentru “administrarea unei substanţe dăunătoare soţului sau concubinului, urmată de o mutilare sau o infirmitate permanentă”. Ea risca 15 ani de închisoare.

CUNUNAŢI DE PEDOFIL

O familie de italieni a cerut Bisericii Catolice anularea căsătoriei după ce a aflat, la trei ani după nuntă, că preotul care a oficiat-o a fost condamnat pentru pedofilie, informează Agerpres. Preotul în cauză a fost condamnat la patru ani de închisoare pentru că a abuzat sexual două mino-re, iar în prima zi după pronunţarea sentinţei tinerii însurăţei, în vârstă de 32, respectiv 35 de ani, au cerut tribunalului ecleziastic anularea căsătoriei pe motivul impurităţii morale a celui care a oficiat-o.

>:)
Un olandez are 46 de copii deşi nu a făcut niciodată sex. Ed Houben este cel mai activ donator de spermă, după ce vestea calităţii extraordinare a spermei sale s-a răspândit rapid în Europa. Ed (39 de ani) nu a avut până acum nici o iubită, dar tocmai a început o relaţie la distanţă.

×
Subiecte în articol: magazin