x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Mădularul inutil

Mădularul inutil

23 Iun 2011   •   21:00
Mădularul inutil

Zice-se ca femeile coapte pe din­afara ar fi cam seci pe dinauntru. Adica pe la vreo 40 de ani, desi financiar sunt asezate, se cam plang de lipsa madularului conjugal. Motiv care-i starneste pe specialisti sa scormone situatia.

MOTIVE. Ei acuza ca pricina majora faptul ca damele si-au mutat calabalacul personal pe la serviciu. Cu alte cuvinte, daca excitare nu e, atunci sa uitam de asta, infundan­du-ne in cine stie ce excel obosit care n-are valoare in principiu decat pentru pontajul de sfarsit de luna. Pe de alta parte, specialistii afirma ca aceste dame sunt de fapt niste pasari pra­datoare cand vine vorba despre ­bar­bati, cautand avid orice scula bar­bateasca dispusa a le implini ­hor­monal fie macar o data.

Al doilea motiv ar fi ca femeile mature raman singure pentru ca apeleaza des la avort. Iar specialistilor li se pare oarecum bizar si dau de inteles ca daca n-ar face asta poate ar gasi si ele alinare in anii batranetii, alaturi de un sot recunoscator pentru mostenitor. Ce uita insa expertii e ca, tot statistic vorbind, mostenitorii nascuti din mame intre 40 si 49 de ani au excesiv de multe sanse sa pre­zinte handicapuri grave. Si-atunci ma gandesc ca poate d-aia femeile aleg sa se puna la adapost atat pe ele, cat si viata nevinovata a vreunui copil posibil condamnat atat din fasa, cat si din dorinta egoista a mamei de-a se implini matern tarziu in toamna vietii.

'Cota la bursa matrimoniala' ar fi alta problema. Printre aspecte ca varsta, fizic si greutate, probabil factori care conteaza si atunci cand taranul isi alege vaca la obor, mai trebuie ca muierile de maritat sa fie atente si la obiceiuri proaste precum bautul ori fumatul si totodata programele tv pe care le agreeaza. Deci sa-mi spuna mie mutu’ ca pe la 40 si ceva de ani, fiind eu cam o scula de muiere plina de bani, o sa renunt la fumat si-o sa si slabesc vreo 10 kile doar ca sa ma duca la altar un Gigi trist, cu madularul uzat prin teritorii mai tinere, pana mai ieri-alal­taieri. Zau asa!

RESTUL. Nu mai putin importante sunt ultimele doua motive pentru care specialistii cred ca exista asa de multe dame bine fezandate, bogate si singure: ele cred ca dragostea ori pica din cer, ori nu, si totodata isi tin rangul sus. Specialistii le contrazic. Eu insa nu. Unu: la tinerete, toata lumea e singura si se combina unii cu altii pana ajung la ecuatia perfecta. Cand cuplurile din jurul tau au copii de liceu, e mai greu sa-ti pice si tie ceva la asternut, deoarece toata lumea e un pic ocupata. Deci, daca nu pica din senin, atunci seara lingi o inghetata la televizor. Doi: daca prin greu de satisfacut specialistii inteleg ca damele sunt absurde in cazul in care si-ar dori langa dansele un tip alfabetizat, curat, cu bani in buzunar si cu creierul putin rodat, atunci, din nou, mai bine lingi o inghetata. Se topeste cuminte in caldura gurii tale, nu-i put picioarele, nu ragaie, nu face glume nesarate si nu trage parturi dupa ce-l servesti cu icre negre cumparate din banii tai munciti cu greu la jobul din cauza caruia n-ai reusit pana acum sa ai o relatie serioasa cu un tip decent... (Anuska)

×
Subiecte în articol: fun