x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Fun Marcel Pavel cântă cu Proconsul

Marcel Pavel cântă cu Proconsul

de Roxana Ioana Ancuta Publicat la 13 Noi 2009 00:00 Modificat la 13 Noi 2009 00:00

Marcel Pavel a înregistrat o piesă alături de trupa Proconsul. Melodia, compoziţia lui Robert Anghelescu (membru al trupei Proconsul), se numeşte "Tu poţi schimba" şi se va regăsi atât pe noul album al trupei Proconsul, cât şi pe noul produs discografic al lui Marcel Pavel.



"Ne ştim de mult, nici nu eram consacraţi şi, practic, am crescut împreună. Ne-am dat seama că piesa e croită şi pentru vocea lui Marcel, pe care îl apreciem foarte mult şi cu care ne-am dorit să facem un featuring. De altfel, aceasta este şi prima colaborare a trupei noastre cu un alt artist, colaborare care va începe cu spectacolul de lansare a albumului nostru de la 28 noiembrie, de la Sala Palatului (...)", a spus Robert Anghelescu.

×
Subiecte în articol: star news