x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Medicii exclud varianta sinuciderii în cazul lui David Carradine

Medicii exclud varianta sinuciderii în cazul lui David Carradine

13 Iun 2009   •   00:00

Un medic legist care a coordonat o a doua autopsie asupra cadavrului actorului David Carradine, la solicitarea familiei acestuia, a exclus vineri ipoteza unei sinucideri, fără a preciza însă şi care sunt argumentele care l-au condus spre această concluzie, informează Reuters, citat de Antena3.



Dr. Michael Baden a declarat pentru agenţia britanică de presă că familia actorului i-a solicitat să nu ofere nici un fel de detalii până în momentul în care ancheta privind moartea starului din "Kung Fu" va fi încheiată. "Am descoperit o serie de indicii în timpul autopsiei care exclud varianta sinuciderii, dar nu pot oferi alte amănunte în acest moment al anchetei cu privire la circumstanţele şi cauzele morţii lui David Carradine", a declarat Michael Baden.

David Carradine, 72 de ani, a fost găsit mort în toaleta apartamentului său dintr-un hotel din Bangkok, la data de 4 iunie. Corpul său a fost transportat la Los Angeles săptămâna trecută. Presa a lansat varianta sinuciderii sau a unui accident survenit în urma unei asfixieri autoerotice. Autorităţile thailandeze au declarat însă că va fi nevoie de mai multe săptămâni până cînd ancheta deschisă va ajunge la final.

Autorităţile americane au clasat moartea prin axfisiere autoerotică drept un accident şi nu rezultatul unei intenţii suicidare. David Carradine, celebru pentru rolul din serialul de televiziune din anii "70 "Kung Fu", mai poate fi văzut în cele două filme "Kill Bill" ale lui Quentin Tarantino.

×
Subiecte în articol: magazin