x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Fun Milla Jovovici se întoarce în Resident Evil

Milla Jovovici se întoarce în Resident Evil

Publicat la 17 Sep 2010 00:00 Modificat la 17 Sep 2010 00:00
Milla Jovovici se întoarce în Resident Evil

Cea de-a patra parte a francizei "Resident Evil", care are la bază un joc video de succes, recurge pentru prima dată la tehnologia 3D. "Resident Evil: Afterlife" este un horror science-fiction al cărui personaj principal este Alice, o supravieţuitoare a periculosului virus care a lovit şi devastat oraşul Los Angeles cu cinci ani în urmă şi care i-a transformat pe toţi cei infectaţi în zombi.

Luptându-se în continuare cu Albert Wesker, preşedintele corporaţiei Umbrella, care şi-a stabilit cartierul general la Tokyo şi comunică prin intermediul hologramelor cu subalternii săi, curajoasa Alice beneficiază de sprijinul neaşteptat al vechii ei prietene Claire Redfield pentru a-i căuta pe supravieţuitori şi a-i conduce spre un loc în care să se simtă în siguranţă. Atunci când Alice şi camarazii ei ajung în Los Angeles, constată faptul că metropola este condusă de către o armată formată din mii de morţi-vii care vor să îi atragă într-o capcană mortală. Alice reuşeşte însă să elibereze din închisoare o serie de persoane necontaminate de virus, printre care şi Chris Redfield, fratele mai mare al lui Claire.

×
Subiecte în articol: film