x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun “Mitul pierdut”, pe străzile Madridului

“Mitul pierdut”, pe străzile Madridului

de Adriana V. Paduraru    |    Adrian Vaduva    |    29 Feb 2008   •   00:00
“Mitul pierdut”, pe străzile Madridului

Sub genericul “The Lost Myth” (în traducere liberă “Mitul pierdut”), artistul polonez Igor Mitoraj şi-a expus 26 dintre sculpturile sale pe străzile din centrul Madridului. Locuitorii şi vizitatorii capitalei Spaniei îi vor putea admira operele de artă până pe 13 aprilie.

Sub genericul “The Lost Myth” (în traducere liberă “Mitul pierdut”), artistul polonez Igor Mitoraj şi-a expus 26 dintre sculpturile sale pe străzile din centrul Madridului. Locuitorii şi vizitatorii capitalei Spaniei îi vor putea admira operele de artă până pe 13 aprilie. Igor Mitoraj este inspirat de sculpturile grecilor antici, iar principala lui temă este fragilitatea corpului uman. Printre lucrările sale se număre “Capul”, “Venus” şi “Eros Bendado” (foto). Sculpturile sale au fost până acum expuse în mai toate capitalele lumii, din Paris până în Tokyo. Materialele folosite cu predilecţie de către artistul polonez sunt bronzul, fierul şi teracota.

 

Hoţ nepriceput...- L-a dat de gol umeraşul

Un bătrânel din Germania s-a hotărât să facă pe infractorul şi a furat dintr-un magazin un costum care-i plăcea foarte mult. Numai că, neîndemânatic, a uitat să scoată umeraşul, care, de altfel, l-a şi dat de gol, informează Rompres. Vânzătoarea magazinului de haine pentru bărbaţi din oraşul Aachen a observat umflătura produsă de umeraş pe sub hainele bătrânului şi a chemat poliţia. “Doar un panou pe care să scrie «Opriţi-mă, sunt hoţ!» l-ar fi făcut pe infractor să arate şi mai neprofesionist?, a indicat poliţia locală, într-un comunicat.

 

AchiziŢie - Brangelina şi-au luat castel în Franţa

Actorii Angelina Jolie şi Brad Pitt s-au hotărât să cumpere un castel în Provenţa, Franţa, pentru a-şi creşte acolo cei patru copii, cărora li se va alătura, în câteva luni, încă unul, informează hellomagazine.com. Cuplul Jolie-Pitt are în prezent trei copii adoptaţi, Pax Thien, de origine vietnameză, în vârstă de 4 ani, Maddox, de origine cambodgiană, în vârstă de 6 ani, şi Zahara, de origine etiopiană, în vârstă de 3 ani, şi un copil biologic, Shiloh, care va împlini 2 ani, în mai. Potrivit unor surse, Angelina vrea să nască în Franţa pentru a aduce un omagiu regretatei sale mame, actriţa canadiano-franceză Marcheline Bertrand.

 

Sofia - Pasagerii fără bilet nu pot fi amendaţi

Curtea Administrativă a Sofiei a decis că angajaţii companiei de transport public nu mai pot amenda pasagerii prinşi fără bilet, pentru că este o societate comercială şi nu poate aplica pedepse administrative, relatează Sofia Echo în ediţia de miercuri. Dacă sunt prinşi fără bilet de autobuz, pasagerii mijloacelor de transport public din Sofia au două opţiuni: să plătească tichetul de amendă în valoare de 7 leva (un bilet costă 0,7 leva – n.r.) sau să coboare din maşină. Ei nu pot fi obligaţi să plătească amenda.

 

Nas fin - Îşi obligă angajaţii să se spele

Şeful unei companii din Serbia le-a interzis angajaţilor să mai vină la serviciu cu lenjerie intimă murdară. “M-am săturat de oamenii care nu respectă standardele de igienă personală?, a declarat Milomir Gligorijevic, patronul unei mici companii de papetărie din Belgrad. O altă măsură luată de Gligorijevic este ca angajaţii să se spele bine pe dinţi şi să folosească mult deodorant în cazul în care au mâncat usturoi înainte de a veni la serviciu. În memo-ul trimis angajaţilor, boss-ul n-a menţionat însă şi cum îi va verifica pe subalterni dacă i-au respectat întocmai dorinţele.

×
Subiecte în articol: magazin