x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Muzica - Despre succesul Rudebox

Muzica - Despre succesul Rudebox

de Raluca Grintescu    |    20 Oct 2006   •   00:00
Muzica - Despre succesul Rudebox

Robbie Williams vine cu un album "disputat"

Robbie Williams vine cu un album "disputat"

Rudebox", ultima gaselnita de succes a artistului britanic, va fi amanat din motive de plagiat. Este vorba de piesa "The Nineties" de pe noul album. Conform parerilor critice din showbiz, "Rudebox" se anunta a fi un hit ce va sparge topurile internationale, iar Robbie nu s-a spetit foarte tare la album, ba mai mult, artistul a marturisit ca discul s-a produs dintr-o greseala. "Eram in studio cu Jerry, basistul meu, lucrand la penultimul album. Ascultand piesa "Routine Check" (Mitchell Brothers) in repetate randuri, Jerry mi-a zis in gluma ca ar trebui sa fac si eu o piesa in acelasi stil. N-am stat mult pe ganduri si asa a iesit "Dickhead", o piesa "surpriza", nementionata pe album. Printre altele, mai aveam in minte si un cover dupa "Lovelight" (Lewis Taylor) si dupa "King of the Bongo" (Manu Chao). In sase zile se conturasera deja 7 piese", marturiseste Robbie.

CONCEPTII. Pe Mark Ronson, celebru producator si DJ new-yorkez, l-a cunoscut acum cativa ani. Si-a dorit sa lucreze cu el pentru ca este creativ, are pasiuni si idoli comuni si un trecut "greu" in zona hip-hop. In plus, faptul ca s-a "mutat" o vreme la New York in studioul lui Ronson i-a adeverit una din nenumaratele sale fantezii. O situatie care i-a dat cantaretului batai de cap a fost si compunerea versurilor pentru piesa "Keep On", in colaborare cu Stephen Duffy. "Par niste versuri tampite, dar tocmai asta este cea mai grea parte: sa scrii tampenii fara sens", spune Robbie. "Faptul ca am cantat in Take That nu a fost un blestem, ci mai degraba o binecuvantare, asta pentru ca imi vandusem deja sufletul lui Mos Craciun, de la 16 ani. Cand am parasit grupul, nu am iesit in fata sa strig ca voi fi Radiohead. Nu trebuie sa ma incadrez in acelasi stil muzical ca si colegii mei de breasla. Eu sunt diferit, nu ma ghidez dupa acelasi set de reguli ca majoritatea. Pot sa spun si sa fac ceea ce vreau. Nu sunt nici Radiohead, nici Muse sau mai stiu eu cine. Sunt Robbie Williams", admite megastarul britanic.

Albumul va fi amanat

Robbie Williams se afla momentan intr-o disputa privind noul extras pe single "The Nineties". Din aceasta cauza albumul "Rudebox" va suferi o scurta amanare. Se pare ca cearta a pornit de la fostul manager al trupei Take That, Nigel Martin-Smith, care sustine ca a a avut si el contributie la piesa respectiva. Nigel a depus o plangere prin care solicita o despagubire de 500.000 de dolari in cazul in care albumul apare pe piata. "Problema e destul de grava si-i poate periclita lui Williams lansarea albumului. De fapt, chestiunea dureroasa este ca s-au cheltuit multe mii de dolari pentru campania de promovare internationala a discului. In schimb, casa de discuri a cantaretului promite ca albumul va iesi la timp", declara o sursa din anturajul lui Robbie.

×
Subiecte în articol: robbie