Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Confruntaţi cu descoperirea lui Galilei, care a fost primul care susţinea că stelele sunt la fel ca şi Soarele nostru, înţelepţii din vremurile trecute şi-au pus întrebarea urmatoare: Dacă Universul este infinit şi stelele sunt corpuri cereşti asemenea Soarelui, de ce noaptea cerul e negru şi nu are o luminozitate cel puţin apropiată de cea din timpul zilei?
Deşi Olbers a fost primul care a popularizat această întrebare în randul oamenilor de ştiinţă în secolul al XIX-lea, există evidenţe istorice ce arată că astronomii şi-au pus aceeaşi problemă înainte de Olbers.
Primul care a încercat să justifice fenomenul a fost chiar Johannes Kepler, care, inspirat de observaţiile lui Galilei, scria despre luminozitatea cerului pe timp de noapte în lucrarea sa Dissertation cum Nuncio Sidero din 1610. Kepler trăgea concluzia că întunericul specific nopţii contrazicea concepţia specifică vremurilor, anume că Universul este infinit în timp şi spaţiu. Din punctul lui de vedere undeva se afla o margine, pe care oamenii nu o puteau detecta deoarece Terra s-ar afla în centrul Universului.
Articolul integral îl găsiţi la www.stiintaazi.ro
