x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Plimbări prin New York, fără pantaloni

Plimbări prin New York, fără pantaloni

10 Ian 2011   •   18:53

Participanţii la această iniţiativă s-au întâlnit la ora locală 15.00 (22.00 ora României) în şase puncte din oraş şi au stat mai întâi, la temperaturi sub 0 grade Celsius, să îi asculte pe organizatorii celei de-a doua ediţii No Pants Subway Ride, care le-au explicat desfăşurarea manifestării.

"Nu este ilegal, iar poliţia este prezentă pentru a vă proteja, dar nu vă scoateţi şi lenjeria intimă", a spus unul dintre organizatori grupului de 300 de persoane care au pornit de la Foley Square, scrie AFP, preluată de Mediafax. "Şi nu uitaţi să vă puneţi hainele în rucsacuri", a adăugat el, amintind că, la una dintre primele ediţii ale insolitului eveniment, unii participanţi şi-au pierdut pantalonii sau fustele.

Cea mai în vârstă persoană din acest grup era un bărbat de 76 de ani, iar cea mai tânără - un bebeluş de nouă luni. Participanţii s-au înghesuit apoi în staţia de metrou, şi-au dat jos fustele sau pantalonii şi au intrat în lenjerie intimă în metrou ca şi cum n-ar fi fost nimic ciudat în această acţiune. Cea mai mare parte a celorlalţi pasageri păreau să cunoască evenimentul şi nu se arătau nici surprinşi, nici agasaţi, ci zâmbeau. Manifestarea a fost organizată şi în alte oraşe americane - Washington, Los Angeles şi Chicago -, într-un total de 24 de ţări. Evenimentul se ţine în fiecare an în ianuarie, fiind organizat de grupul Improv Everywhere, cu sediul la New York.

În 2002, No Pants Subway Ride avea şapte participanţi, toţi bărbaţi. Femeile şi-au făcut apariţia la următoarea ediţie. În 2006, opt persoane au fost reţinute de poliţie şi li s-au pus pentru scurt timp cătuşe, însă o lună mai târziu, un judecător a dispus încetarea urmăririi în acest caz. Organizatorii au spus că, anul acesta, 10.000 de persoane au confirmat pe Facebook participarea la evenimentul No Pants Subway Ride.

×
Subiecte în articol: new york parada manifestare