x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Povestiri cu dragoni - Eragon, un altfel de "Stapanul Inelelor"

Povestiri cu dragoni - Eragon, un altfel de "Stapanul Inelelor"

de Sebastian S. Eduard    |    15 Dec 2006   •   00:00
Povestiri cu dragoni - Eragon, un altfel de "Stapanul Inelelor"

Daca volumul este celebru, atunci, musai trebuie facut si un film. Reteta este asigurata si iata ca, la trei ani de la aparitia pe piata a cartii, avem in cinematografe filmul "Eragon".

Daca volumul este celebru, atunci, musai trebuie facut si un film. Reteta este asigurata si iata ca, la trei ani de la aparitia pe piata a cartii, avem in cinematografe filmul "Eragon".

Creaturile. De 2.000 de ani incoace, dragonii au fost fie temuti, fie iubiti si chiar idolatrizati de umanitate. In zilele noastre, aceste creaturi mitice continua sa fie o sursa de inspiratie. Eragon, primul volum din trilogia "Mostenirea" a tanarului autor Christopher Paolini, ne introduce intr-o lume fantastica, AlagaIsia, populata de dragoni, elfi si alte fiinte cu puteri magice. Demult, Cavalerii Dragonilor instaurasera pacea si prosperitatea in regatul AlagaIsia. Dragonii le confereau Cavalerilor puteri magice si imortalitate. Nici un inamic nu-i putea invinge. Toate acestea pana in ziua in care unul dintre Cavaleri, pe nume Galbatorix (John Malkovich), decide sa preia puterea absoluta si sa devina stapanul regatului. Intr-o buna zi, Eragon (Ed Speleers), fiul unui fermier sarac din AlagaIsia, gaseste in padure o piatra albastra, minunat slefuita. Piatra se dovedeste a fi un ou de dragon, din care va iesi Saphira. Saphira nu este un dragon obisnuit, ci unul capabil sa zboare si sa comunice telepatic cu stapanul sau. Cu ajutorul sau si al batranului Brom (Jeremy Irons), un fost Cavaler al Dragonilor, Eragon porneste intr-o calatorie initiatica plina de aventuri si primejdii. Scopul sau este de a reinstaura pacea si ordinea de odinioara in AlagaIsia, invingandu-l pe tiranul rege Galbatorix. Destinul regatului este in mainile tanarului erou.

Roman celebru. Pana acum, din trilogia Mostenirea au aparut primele doua parti: "Eragon" (2003) si "Eldest" (2005). La numai sase luni de la aparitie, romanul a depasit un milion de exemplare vandute numai in SUA, mentinandu-se 26 de saptamani consecutiv in topul New York Times Bestsellers, iar traducerea va fi publicata in 30 de tari. Versiunile internationale au aparut pana acum in 15 tari.
Video & DVD

Va oferim trei titluri din seria 007, dintre cele mai recente, cu Pierce Brosnan in rolul principal.

Agentul 007 contra Goldeneye. Reusind fara prea mari eforturi sa fie suav si sofisticat, Pierce Brosnan isi face mult-apreciatul debut in rolul Agentului 007 in acest furtunos thriller, care incepe cu cea mai uimitoare secventa a tuturor timpurilor! Cand un agent MI6 (Sean Bean) devine personaj negativ si pune la cale planuri pentru a conduce lumea cu o arma terifianta, ghidata prin satelit, Bond trebuie sa il urmareasca pe fostul sau aliat pana in Cuba, Monte Carlo, Elvetia si chiar Rusia, incercand in tot acest timp sa se fereasca de o ucigatoare "femme fatale" (Famke Janssen), care nu se da in laturi de la nimic pentru a-i forta mana indraznetului spion!

Lumea e prea mica. O aventura incitanta, sofisticata, plina de actiune. Regizorul Michael Apted si Pierce Brosnan dau dovada de intuitie si inteligenta in acest film in care producatorii, scenaristii si regizorul dezvaluie o noua dimensiune incitanta a personajului care rezista in atentia publicului de aproape 40 de ani. Mai mult, filmul consacra legendara creatie a lui Ian Fleming drept unul dintre cele mai celebre personaje de carte si film ale tuturor timpurilor. Pierce Brosnan revine in rolul lui Bond, cu misiunea de a proteja o superba mostenitoare a unei averi de miliarde (Sophie Marceau) impotriva unui terorist lipsit de scrupule si obsedat de arme nucleare (Robert Carlyle), care vrea sa controleze rezervele de petrol ale lumii.

Sa nu mori azi. James Bond (Pierce Brosnan) apasa pe acceleratie pentru a va purta intr-o cursa de neuitat, incarcata de adrenalina, strabatand tot globul in acest film plin de actiune! Dintr-o celula intunecata a unei inchisori nord-coreene pana pe plajele superbe ale Cubei, Agentul 007 urmareste un geniu diabolic care e hotarat sa faca Pamantul bucati... la propriu. Acum, numai de Bond depinde, cu ajutorul unui agent american foarte sexy (Halle Berry), sa inghete planurile acestei inteligente malefice.

×
Subiecte în articol: eragon pierce brosnan