x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Prinţesa Märtha Louise a Norvegiei a dat in judecată un scriitor pentru exploatarea imaginii

Prinţesa Märtha Louise a Norvegiei a dat in judecată un scriitor pentru exploatarea imaginii

de Jurnalul National    |    03 Oct 2007   •   00:00

Prinţesa Märtha Louise a Norvegiei, care in vară a deschis o "şcoală a ingerilor", s-a prezentat marţi la tribunal pentru a obţine un ordin de interdicţie de difuzare a unei cărţi despre heruvimi care ii exploatează imaginea,

Prinţesa Märtha Louise a Norvegiei, care in vară a deschis o "şcoală a ingerilor", s-a prezentat marţi la tribunal pentru a obţine un ordin de interdicţie de difuzare a unei cărţi despre heruvimi care ii exploatează imaginea, transmite AFP, citat de Mediafax.

 Märtha Louise cere interzicerea difuzării in forma actuală a cărţii intitulate "Ingerii Märthei", care are pe copertă o fotografie a prinţesei. Tradusă din limba engleză ("Seeing angels"), cartea britanicei Emma Heathcote-James nu vorbeşte despre prinţesă decăt in prefaţă. Potrivit specialiştilor, este pentru prima dată cănd un membru al familiei regale norvegiene apare in faţa unui tribunal. Avocatul Märthei Louise a denunţat "exploatarea in scopuri pur comerciale" a numelui şi imaginii prinţesei in vărstă de 36 de ani.

"Nu vrem să interzicem conţinutul cărţii, ci modul in care este comercializată", a declarat avocatul Cato Schioetz.

Ca răspuns la acuzaţiile prinţesei, editura Publicom a invocat libertatea de expresie.

Afirmănd că este clarvăzătoare, fiica regelui Harald a stărnit nemulţumirea compatrioţilor după ce a deschis o şcoală privată destinată să ajute elevii să "intre in contact cu ingerii lor" prin intermediul unor terapii alternative masoterapia şi cicatrizarea.

 "Prinţesa nu deţine monopolul asupra acestor nenorociţi de ingeri", a declarat Tor Erling Staff, avocatul Editurii Publicom.

×
Subiecte în articol: magazin