După ce a primit titlul de capitală culturală europeană, a venit rândul ca Sibiul să fie numit, măcar pentru un week-end, capitala modei. Prima ediţie a festivalului Promenada Fashion Weekend, desfăşurat recent, s-a bucurat de un imens succes.
Peste 5.000 de oameni au umplut până la refuz complexul Promenada Mall din Sibiu în prima seară a evenimentului. Laura Olteanu, Mihai Albu sau Cătălin Botezatu au adus pe podium noile colecţii, în faţa unui public dornic de a afla ce se poartă, cine şi ce mai lansează. Sibiu Promenada Fashion Weekend a fost deschis de însuşi Botezatu, care, în calitate de organizator şi-a etalat colecţia G.H. Mumm pentru care au defilat şi şapte dintre concurentele de la Next Top Model. Manechinele au apărut pe podium în lenjerie intimă marca CB, accesorizate cu sticle de şampanie. De asemenea, celebrul designer şi-a prezentat în premieră Aviator, prima colecţie în care atacă şi segmentul de marochinărie. Astfel, pe podium au urcat băieţi îmbrăcaţi în costume de aviator, dar şi lenjerie intimă, pantaloni de piele, cămăşi asortate la mănuşi din piele, genţi şi ochelari fumurii. Mai mult, asistenţa a putut admira şi cea mai nouă colecţie haute couture a sa. Ultima seară a festivalului a fost rezervată colecţiilor Ego Men’s Fashion, Wanda’s Dream, Sushma Patel.