Mai multe persoane din comuna clujeană Iara au blocat, marţi dimineaţă, Drumul Judeţean 107 M, nemulţumite că autocamioanele care lucrează la Autostrada Transilvania şi care trec prin localitatea lor le distrug drumurile şi casele.
Mai multe persoane din comuna clujeană Iara au blocat, marţi dimineaţă, Drumul Judeţean 107 M, nemulţumite că autocamioanele care lucrează la Autostrada Transilvania şi care trec prin localitatea lor le distrug drumurile şi casele.
NEMULŢUMIŢI. Oamenii s-au adunat în centrul comunei şi nu lasă să treacă autocamionele de la Bechtel, circulaţia fiind permisă autoturismelor. În aceste condiţii, pe marginea drumului s-au adunat zeci de autocamioane. Primarul comunei Iara, Dorin Popa, prezent la protest, a declarat pentru Mediafax că oamenii sunt nemulţumiţi deoarece deşi a fost finalizat podul peste Arieş şi ar exista o rută care să ocolească localitatea lor, camioanele continuă să treacă prin comună, încălcând astfel un protocol semnat în luna martie. Dorin Popa a mai spus că ceea ce face Bechtel este o bătaie de joc la adresa locuitorilor din zonă. "Au semnat un protocol pe care nu îl respectă, continuă să ne distrugă drumurile, casele, iar din cauza prafului aerul este irespirabil. Oamenii sunt hotărâţi să nu mai lase niciun camion să treacă prin zonă. Poliţia poate să le spună celor care sunt aici să se întoarcă pentru că nu le vom mai permite să treacă prin Iara", a spus primarul comunei. Unul dintre şoferii de la Bechtel a declarat că podul peste Arieş a fost finalizat, dar drumul este impracticabil: "Eu am încercat ieri să merg pe acolo, dar m-am împotmolit şi a trebuit să întorc". Purtătorul de cuvânt al IPJ Cluj, Raluca Seucan, a declarat că protestarii riscă să fie amendaţi. Aceasta a adăugat că protestul a fost autorizat între orele 11.00 şi 15.00, iar localnicii au blocat drumul la ora 9.30. Peste 50 de camioane ale companiei Bechtel sunt blocate în comună, iar la protest participă aproximativ 50 de localnici. Un protest similar al localnicilor din Iara a avut loc şi în luna martie, când când peste 50 de persoane au blocat Drumul Judeţean 107 M, nemulţumite de autocamioanele care lucrează la autostrada Transilvania şi care trec prin localitatea lor şi le distrug drumurile şi casele.
GRAFIC. Autorităţile române au semnat, în luna martie, cu firma Bechtel, un protocol care reglementează drepturile şi obligaţiile părţilor pe durata construcţiei Tronsonului 2B al Autostrăzii Transilvania, stabilit în urma unor întâlniri cu toate instituţiile implicate în proiectul autostrăzii. Acordul vizează folosirea mai multor drumuri judeţene, precum DJ 107L, DJ 107 M şi DJ 103 V, şi se referă la lucrările de întreţinere pe durata construcţiei. Constructorul autostrăzii va efectua, potrivit protocolului, lucrările de reparaţii prioritare pe unele sectoare de drum, cu asigurarea utilajelor şi a forţei de muncă necesare şi va trebui să finalizeze instalarea podului peste râul Arieş până cel târziu la 15 aprilie, pentru a face posibilă dislocarea traficului de pe zona Buru-Iara. Conform protocolului, Bechtel va finaliza, până la 15 mai, drumul de ocolire a localităţilor Luna de Sus şi Vlaha, astfel încât traficul aferent va fi deviat din localităţile amintite. Periodic sau de câte ori situaţia o va cere va efectua, în colaborare cu Poliţia locală, controale în circulaţie, privind respectarea regimului de viteză pe drumurile judeţene. Conform protocolului semnat, Consiliul Judeţean va asigura materialele de construcţie pentru reparaţiile pe care Bechtel le va realiza. "Protocolul mai prevede renunţarea la restricţiile privind sarcina maxima totală admisă de 20 de tone, pentru Bechtel şi antreprenorii, respectiv furnizorii săi, până la finalizarea construcţiei sectorului 2B, dar se instituie restricţia de circulaţie pe perioada noptii, în intervalul orar 20:00 - 05:00 şi pe perioada sărbătorilor legale", se mai arăta în comunicat.