În Berlin s-a deschis o expoziţie mai puţin obişnuită. Exponatele realizate din plastic, ceară şi capete autentice de animale sălbatice au stîrnit interesul vizitatorilor germani ai Galeriei de artă Deschler.
În Berlin s-a deschis o expoziţie mai puţin obişnuită. Exponatele realizate din plastic, ceară şi capete autentice de animale sălbatice au stîrnit interesul vizitatorilor germani ai Galeriei de artă Deschler. Artistul austriac Deborah Sengl i-a impresionat cu lucrarea “Dentistul-puma”. Expoziţia intitulată “Despre oi şi lupi” va fi deschisă publicului pînă la data de 24 aprilie a.c.
Violent - Depardieu, amendat cu 800 de euro
Actorul francez Gerard Depardieu a fost condamnat la o amendă de 800 de euro de un tribunal din Florenţa pentru că l-a ameninţat şi rănit pe un fotograf italian, relatează Rompres. La 3 octombrie 2005, fotograful Dario Orlandi a primit o lovitură de cap în faţă după ce tocmai îl surprinsese pe actor în timp ce făcea cumpărături într-o piaţă din Florenţa însoţit de o tînără. Potrivit acestuia, Depardieu i-a făcut semn să se apropie şi fără nici un avertisment l-a lovit cu capul în faţă. Actorul şi-a justificat gestul afirmînd despre Orlandi că era un “paparazzo”.
Înşelat - Încornorat şi cu banii luaţi
Un german care a plătit pensie alimentară timp de peste 10 ani pentru trei copii a sesizat Curtea de Justiţie Federală pentru a-şi recupera banii după ce a aflat că nu el era tatăl, potrivit Rompres. Cu toate că legea germană îi permite reclamantului să-şi stabilească non-paternitatea, nu îi permite, în schimb, să constrîngă presupusul părinte să-şi dovedească legăturile de paternitate: pentru că este vorba de o terţă persoană, iar litigiul priveşte trecutul, nu viitorul. Înainte de reforma justiţiei din 1998, tribunalele puteau să ceară teste de paternitate în acest gen de situaţii, însă judecătorii din Karlsruhe au subliniat că, din “motive ideologice”, legea a fost modificată.
Brazilia - Telenovelele, cauza scăderii natalităţii
Scăderea dramatică a natalităţii în Brazilia în cursul ultimelor patru decenii este cauzată în parte de apetitul naţional pentru telenovele, relatează Rompres. Potrivit unui studiu realizat de Centrul de cercetare politico-economică din Londra, modelul familiilor cu puţini membri pe care aceste seriale îl dau ca exemplu pare să fie principala cauză a fenomenului. Analizele recensămintelor şi a altor date au arătat că scăderea ratei natalităţii de la 6,3 copii de femeie în 1960 la doar 2,3 copii în 2000 este în parte rezultatul telenovelelor.
Islam - Concediat din cauza prenumelui
Părinţii unui copil francez de 9 ani, Islam Alaouchiche, au decis să depună plîngere pentru discriminare, estimînd că băiatul lor nu a fost selecţionat la un joc televizat din cauza prenumelui său, potrivit Rompres. Băiatul, din Colombes (regiunea pariziană), visa să participe la jocul “In ze boite”, difuzat de un post privat pentru tineri. Producătorii l-au păstrat pe Islam la ultima selecţie, înainte de înregistrarea emisiunii. Potrivit mamei băiatului, o persoană care se ocupa de casting i-ar fi spus că fiul său trebuie să-şi schimbe numele. Şi pentru că aceasta a refuzat Islam a fost respins.