x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Pupi dulci acolo jos

Pupi dulci acolo jos

10 Feb 2011   •   22:11
Pupi dulci acolo jos
Sursa foto: /Thinkstock

151236-36-38tv-6.jpgMi-ar plăcea să încep prin a vă măr­turisi că dacă m-ar chema cineva, vreodată, din greşeală, pe la vreo emisiune – culinară, de dat cu dalta sau de-mpletit ciorapi – eu aş încerca, din răsputeri, să nu mă fac de râs.

Mă întreb dacă ăsta este şi de­zi­de­ratul caţelor prezente pe tv-ul nostru. Adică ele şi-ar dori la fel, dar nu reu­şesc, de proaste ce sunt (ştim că porcul ră­mâne porc chiar şi cu tichie de măr­gă­ritar sau, aici, chiar şi la posturile lo­cale de televiziune) sau pur şi simplu îşi propun de la bun început să ne îm­păr­tăşească din minunatele circuite de funcţionare ale unui creier de bibili­că? Chestiunea e valabilă şi în cauza prin­tului, unde găsim, de asemenea, tot felul de fete care fac figuraţie şi despre care ni se spun lucruri. Lucruri în special legate de aptitudinile lor sexuale.

 INFO. În fine, unii pensionari ne­îm­­pă­caţi cu noul statut de func­ţio­nare al co­coşelului îmbătrânit ori unii ca­­mio­na­gii gâdilaţi în pantaloni de plic­ti­sea­­lă ori unii şoferi de taxi care n-au com­panie la cafeaua de la dozator s-ar putea arăta interesaţi de fizi­cul gol al duduilor dezvelite în paginile zia­relor sau pe ecranele televizoarelor din su­frageriile lor prăfuite. De aceea, adică toc­mai din respect pentru dân­şii, citito­rii şi privitorii, cei care deci aduc bani în buzunarele celor care le pre­­zintă pe zdrenţe, mă gândesc că cinstit ar fi să se scoată vreun catalog, ceva, în care să prezinte, pe scurt, per­soanele. Pentru că nimeni nu pare să ştie cine e cu­tare ori cutare fufă goa­lă, în afara au­torilor de articole ori a prezentatorilor de emisiuni. Cum ar veni, un fel de ghid de prezentare al ne­cunoscutei cretine şi nude, la datorie, în sforţarea crâncenă, atât cât poate, de a-şi croi un viitor frumos în lumea impotenţilor nefericiţi, a gos­podinelor insomniace şi a dereglaţilor sexual fără ocupaţie.

 RECOMAND. Pentru astfel de experienţe recomand cu căldură ziarul Can­can şi postul tv Taraf, unde vă in­formez că la miezul nopţii cei interesaţi pot găsi oricând la post o duduie şleam­pă­tă, cu intelect redus, aproape des­pu­iată şi care debitează mii de pârţuri pe nanosecundă de emisie. Totodată, cei pe care vocea şi aspectul fizic al individei deschiolate nu îi ajută să atingă o erecţie reuşită pot lectura mesajele de pe bandă. Acolo vor găsi dedicaţii ale unor fiinţe grotesc de reduse mintal care, de exemplu, le transmit soţiilor de acasă că le iubesc mult şi că „e viaţa lor” şi în acelaşi timp (şi mesaj) le tran­smit curvelor cu care uneori se întâl­nesc în scara blocurilor lor imunde pen­tru scurte reprize de sex oral că le să­rută dulce, „acolo jos”.  (Anuşka)

 

PS: Îmi vine cu lehamite de-atâţia străini de la tv care se simt intimi cu mine. De pildă, recent soţia dlui Măruţă Cătălin, gravidă, se des­cal­ţă la bărba-su pe canapea, în direct. E filmată cu zum. Păi, dar atunci eu zic să ne arate pe ne­­pusă masă şi cum arată cra­tiţile lor pe la mâ­ne­re. Se strânge jeg? Se ia cu bu­ricul degetului sau tre’ să-l râcâi cu unghia? Zic şi eu, la capitolul inti­mi­tate de­să­vârşită cu publicul.

×
Subiecte în articol: fun