Raluca Lăzăruţ, frumoasa prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 3, are o pasiune neobişnuită pentru apă. Şi chiar dacă n-a făcut surfing pînă acum, de multe ori visează cu ochii deschişi la o placă pe care să cucerească oceanele.
Raluca Lăzăruţ, frumoasa prezentatoare a ştirilor sportive de la Antena 3, are o pasiune neobişnuită pentru apă. Şi chiar dacă n-a făcut surfing pînă acum, de multe ori visează cu ochii deschişi la o placă pe care să cucerească oceanele.
"Sînt zodie de apă şi poate de aceea îmi place atît de mult. Ador toate sporturile care au legătură cu acest element. Îmi place să înot, îmi place să merg pe skijet, vreau să pot face surfing. În plus, ideea de a naviga pe nişte valuri uriaşe mi se pare o victorie asupra apei. E un sentiment plăcut să simţi că domini, într-un fel, natura", ne-a mărturisit Raluca. Nu-i mai rămîne decît să-şi aleagă locul potrivit pentru ca visul ei să devină realitate. Iar una dintre posibilele destinaţii ar putea fi Hawaii.
SCUBA DIVING. Pînă
atunci însă, vrea să ia lecţii de scufundări. "M-am interesat de nişte
cursuri de scuba diving. Este fascinant pentru o fiinţă terestră să poată vedea
flora şi fauna subacvatică. Iar eu, fiind pasionată de apă, am urmărit nenumărate
documentare pe această temă. Aşa a venit şi ideea de a practica şi astfel de
sporturi extreme", a declarat vedeta Antenei 3. Un alt vis de-al Ralucăi
este acela de a înota alături de delfini. "Există unele destinaţii
turistice unde poţi face acest lucru. Iar unul din visele mele este acela de a
face o astfel de excursie. Sper să se îndeplinească foarte curînd", a adăugat
Raluca.
OCOLUL PĂMÎNTULUI.
După o vizită în Marbella (Spania), vedeta Antenei 3 a mai făcut o pasiune:
iahturile. "Am vizitat acolo o expoziţie de iahturi de lux. Erau foarte
frumoase, adevărate hoteluri plutitoare. Atunci mi-a încolţit ideea de a pleca în
lume cu o astfel de ambarcaţiune", povesteşte Raluca. Şi cum o vacanţă de
unul singur n-ar avea nici un farmec, Raluca se gîndeşte la un ocol al pămîntului
alături de cele mai bune prietene ale sale. "La cît sînt ele de
exuberante, pline de viaţă, dornice să cunoască şi să viziteze locuri noi, sînt
convinsă că va fi o vacanţă pe care nici una dintre noi n-o va uita vreodată.
Am pune în aplicare hitul lui Cyndi Lauper «Girls just wanna have fun!»",
a adăugat prezentatoarea ştirilor sportive. Bineînţeles, visul s-ar completa
perfect cu un iaht. Iar Raluca a dat frîu liber imaginaţiei. "Parcă mă şi
văd plutind pe valuri, făcînd plajă pe punte, bînd cocktail-uri exotice. Măcar
o săptămînă, dacă nu mai mult. Să avem bucătarul nostru care să ne gătească
fructe de mare proaspăt culese de noi direct din adîncurile albastre ale
oceanului."
Timp liber
Puţinul timp liber pe care îl are, Raluca Lăzăruţ îl ocupă citind: "Pablo Neruda spunea că cel care nu citeşte moare cîte puţin în fiecare zi. Iar eu vreau să trăiesc veşnic". Aşa se explică şi faptul că biblioteca sa este cuprinzătoare. "Păstrez cu grijă cărţile cumpărate de-a lungul timpului, pe cele primite cadou, chiar şi cele din care învăţam în timpul facultăţii. Mă înconjor de volume întrucît ele mă trimit într-o altă lume. Îmi place să evadez în universul lor cît mai des pentru că mă întorc mai relaxată, mai degajată şi mai echilibrată", a adăugat Raluca. O atrag poeziile lui Minulescu, acestea dîndu-i întotdeauna o stare interioară specială, iar printre cărţile care i-au rămas în suflet se numără "Pe aripile vîntului" (Margaret Mitchell) şi "Enigma Otiliei" (George Călinescu).
Crîmpeie de viaţă
Raluca se poate lăuda cu o colecţie impresionantă de fotografii. Şi cum poţi călători mai bine printre amintiri, dacă nu răsfoind un album cu poze, crîmpeie importante din viaţa unui om. "Păstrez, ca toată lumea, de altfel, multe poze cu locurile pe care le-am vizitat, cu lucrurile frumoase pe care le-am văzut de-a lungul timpului, cu persoane dragi, cu prieteni, cu familia. Am fotografii de la majoritatea prezentărilor de modă pe care le-am avut, de la şedinţe foto, de la filmările pentru prima emisiune pe care am prezentat-o. Multe amintiri frumoase. Îmi place să mă uit din cînd în cînd la ele, pentru a retrăi toate clipele frumoase pe care le-am petrecut", mărturiseşte frumoasa prezentatoare tv.
"Sînt zodiede apă
şi poate de aceea îmi place foarte mult apa. Ador toate sporturile care au legătură
cu apa. Îmi place să înot, îmi place să merg pe skijet, vreau să fac surfing"
Raluca Lăzăruţ, Prezentatoare
tv
"Aş face ocolul pămîntului
alături de prietenele mele. La cît sînt ele de exuberante, ar fi o vacanţă pe care nici
una dintre noi n-o va uita. Am pune în aplicare hitul «Girls just wanna have
fun!»"
Raluca Lăzăruţ, Prezentatoare
tv