x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rapid se bate cu Dinamo pentru timişoreanul Torje

Rapid se bate cu Dinamo pentru timişoreanul Torje

de Ovidiu Ciutescu    |    13 Ian 2008   •   00:00
Rapid se bate cu Dinamo pentru timişoreanul Torje

Directorul general al Rapidului, Constantin Zotta, a declarat, duminică, pe site-ul oficial al clubului, că alb-vişiniii sunt interesaţi de mijlocaşul lui Poli Timişoara, Gabriel Torje, şi se gândesc să facă o ofertă concretă pentru internaţionalul de tineret. Torje este dorit şi de campioana en-titre, Dinamo Bucureşti.

INTERES. "Am văzut prin presă că Dinamo se gândeşte la transferul timişoreanului Gabriel Torje. Nu o spunem doar ca să ne aflăm în treabă, însă jucătorul lui Poli ar putea fi o soluţie şi pentru Rapid. Vom studia posibilitatea unei oferte pentru transferul său. Avem avantajul că este vorba despre un fotbalist crescut în spiritul clubului de pe Bega, şi nu mai e nevoie să explic de ce pentru el trecerea în Giuleşti ar fi o opţiune mai realistă decât un pas spre clubul din Ştefan cel Mare", a spus Zotta. În presă centrală de duminică au apărut informaţii conform cărora Dinamo este interesată de Gabriel Torje. Preşedintele lui Poli Timişoara, Marian Iancu, a admis că e dispus să se despartă de Torje, pentru a-i da posibilitatea să evolueze titular. "Luăm în calcul un împrumut al lui Torje sau o deţinere în coproprietate cu un alt club care să îi ofere posibilitatea să evolueze din primul minut. E exclusă însă o vânzare definitivă a sa. Există şansa ca el să plece la un club mai bine cotat decât noi", a spus Iancu.

×
Subiecte în articol: magazin torje