x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Reguli in amor

Reguli in amor

06 Iul 2007   •   00:00

Există reguli de coduită civică, socială, politică. De bune maniere, de pace şi război. Aşa cum există reguli pentru sex şi relaţii amoroase. La acest capitol, două ar fi categoriile de interes: cele nescrise şi cele interzise.

Prefă-te că-l laşi pe celălalt să deţină controlul!

Există reguli de coduită civică, socială, politică. De bune maniere, de pace şi război. Aşa cum există reguli pentru sex şi relaţii amoroase. La acest capitol, două ar fi categoriile de interes: cele nescrise şi cele interzise.

NESCRISE. Nu-i spui soţiei că s-a-ngrăşat. Nu-i reproşezi soţului că e insuficient dotat. Nu-i spui soţiei că-i miroase gura, precum soţia n-are voie să-i povestească soţului despre vănturile acestuia manifestate involuntar peste noapte. Nu recunoşti că-ţi urăşti soacra: te porţi doar ca atare. Nu refuzi ideea, oricare ar fi ea, dar pur şi simplu nu o pui in aplicare. De pildă, nu refuzi să intreţii relaţii sexuale, atăta doar că adormi inainte de preludiu. Nu spui că nu ţi-a plăcut. Te faci că n-ai auzit intrebarea. Nu apreciezi cu voce tare dimensiunile bustului vecinei de masă. Nici soţia nu se va holba nepermis la pantalonii trecătorilor. Soţul nu va ridica niciodată capacul de la veceu, de teamă să nu abdice de la statutul sălbatic de şef de trib. Nu-i aşa, cine nu-şi marchează teritoriul se cheamă că-i un fel de pămpălău şi nu care cumva să vină un mascul mai feroce care să-i marcheze lui capacul! De asemenea, soţia nu va căra sacoşe in compania soţului pentru a nu fi catalogată drept "slugă". Pe principiul: Doamne, fereşte-ne de gura lumii, că ea e stăpănă la noi acasă!

INTERZISE. Nu recunoşti c-ai călcat strămb. Nu zămbeşti suav cănd eşti prins cu măţa-n sac. Intr-o relaţie amoroasă, nu mai eşti ca la mama acasă. Cu alte cuvinte, dacă mama ţipa la tine c-ai spart o cană şi apoi te pupa din cap pănă-n picioare că eşti totuşi copilul ei drag, soţul/soţia te va face să-nghiţi cioburile nemestecate. Nu-ţi obligi partenerul să practice un joc sexual care-i provoacă teamă, reţinere sau scărbă. Nu faci in pat chestii de care mai tărziu te-ai jena. De fapt, dacă simţi că mai tărziu te-ai putea jena dintr-un motiv sau altul, mai bine-ţi iei tălpăşiţa din vreme. Pentru că intr-un cuplu nimeni n-are voia să facă pe nimeni să se simtă incomod. Nu ai ambiţii cu cel de lăngă tine. Dacă totuşi ai, inseamnă că persoana respectivă incetează să mai fie "cel/cea drag/ă", devenind un fel de "măgăruş" de care, nu-i aşa, haideţi să rădem cu toţii! Şi, mai cu seamă, nu "dai" niciodată din casă. Aici nu există riscul să, ci cu siguranţă viaţa ta va deveni brusc subiect de interes public, şi n-ai vrea ca vecinii să te-ntrebe dacă aseară i-a plăcut soţului cum l-ai imbrăcat cu frişcă din cap pănă-n picioare...

In fine, cea mai importantă regulă pentru un trai fericit: intotdeauna dă-i celuilalt senzaţia că deţine controlul!

Anuşka

Examen

Cică era caniculă in ziua aia. Şi, oricum, tămpiţi şi ăia de la examen. Mi se pare nesimţire curată să-i pui pe copiii ăştia să zacă-n arşiţă pănă le vine răndul la oral, in sală. Care sală, să fim serioşi, nici aia nu e ventilată corespunzător. Plus că Andreea zicea că profii mai şi fumau. Iţi dai seama, dracu’ l-ar fi luat p-ăla care-ndrăznea să le zică să mai lase tutunu’! Şi ce-o fi fost pe ta’su cănd a auzit că zevzeca şi-a uitat buletinu’ acasă! A dat omu’ puţin din coate şi păn’ la urmă i-a făcut p-ăia să-nchidă ochii. Oricum, şi dacă era, n-avea cum să-i aducă buletinu’, că au vilă in afara Bucureştiului şi cu traficu’ ăsta de rahat nu mai ajungea la timp nici mama lu’ Ştefan cel Mare. Nu, măi, nici Dana nu mai ţinea minte exact ce-a zis doctoru’ că le-a dat copiilor la examen. Că doar numai de asta nu-i ardea ei. Da’n fine, aşa, ca idee, mai trăgea cu urechea să vadă dacă povestea se pupa cu ce i-a zis fi’su, că ştii că ăla le mai minte. Cert e că pănă la urmă au apucat-o dracii. Nici nu mă mir, acuma zi şi tu. Doctoru’ ii povestea toate astea asistentei in timp ce biata Dana zăcea, nene, cu cracii-n sus pe masa de ginecologie. Băi, da’ ştii cum? Cică ăia uitaseră complet de ea şi-i tot dădeau inainte cu notele, cu sistemul de evaluare, cu organizarea examenului. Să-nnebuneşti, nu alta. I-am zis lu’ Dana, eu să fi fost in locul ei il trăgeam frumuşel pe doctor de mănecă şi-l intrebam cum s-ar fi simţit dacă ar fi venit la mine la consultaţie şi eu i-aş fi recomandat călduros să-şi aşeze penisul pe birou, după care m-aş fi dus să pun de cafea, aş fi sunat acasă să-ntreb dacă mama a terminat gemul de căpşuni şi, fireşte, mi-aş fi băut apoi liniştită cafeaua, in timp ce penisul lui ar fi-nţepenit pe biroul meu, mort de teamă că, nu-i aşa, aş fi putut răsturna cafeaua aburindă pe dumnealui! Plus că, la sfărşit, umilinţa asta te mai şi costă!

×
Subiecte în articol: nu-i punctul pe g