x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Revelion 2010

Revelion 2010

de Adriana V. Paduraru    |    29 Dec 2009   •   00:00
Revelion 2010

Petreceri tv pentru toate gusturile



Dan Negru este gazda Revelionului Antenei 1 la care vor lua parte cântăreţi şi dansatori talentaţi, cei mai îndrăgiţi actori şi unde voia bună şi umorul vor ţine loc de cinste. Lucrurile nici nu pot să stea altfel, din moment ce este o petrecere de Anul Nou cu totul specială. Nu de alta, dar Dan este la cel de-al zecelea Revelion prezentat. "Un show care sper să fie, ca-n cei 10 ani de dinainte, cel mai urmărit de români. La ora asta e singurul produs de pe piaţa de televiziune care are o audienţă constantă timp de 10 ani consecutiv... An după an lider... Asta obligă, fireşte!", spune Dan Negru despre Revelionul Antenei 1. Între ora 22:00 şi 1 dimineaţa Negru va avea tolba plină cu surprize.

Revelionul TVR 1 va fi un eveniment de excepţie, care ne va aduce aminte de momentele glorioase din divertisment. Formatul original propus de regizorul Petre Năstase îmbină muzica, dansul şi umorul de calitate, readucând în scenă personaje celebre ale micului ecran. Delia Matache, Vlad Miriţă şi Aurelian Temişan vor fi gazdele dumneavoastră aproape toată noaptea, de la ora 21:00 până la ora 2:00. În schimb, TVR 2 vă oferă o întâlnire cu Jon Lord. Concertul susţinut de Lord la Sala Palatului din Capitală va fi difuzat joi, 31 decembrie, de la ora 20:10, şi sâmbătă, 2 decembrie, de la 16:30.

5478-110235-divertis.jpg

La Pro TV, startul distracţiei este dat la ora 20:30, când Serviciul Român de Comedie va "turna" ultimele scenete din acest an. Toni Grecu şi ai săi agenţi Divertis vor trece în revistă cele mai comice momente ale anului 2009 sub denumirea TOP 5 SRC Show.

5478-110236-state.jpg

La ora 22:00 intră în acţiune State şi ai lui.  State propune ca Revelionul să fie prezentat de Thierry (Cabral), Flacăra nu este de acord, pentru ca în cele din urmă fiecare să rămână cu petrecerea lui. Statevilionul condus de Cabral şi Flacavilionul condus de Pavel Bartoş. Fiecare îşi va da silinţa să aducă cei mai talentaţi artişti, să prezinte cele mai bune momente de divertisment în cele mai neconvenţionale ipostaze, totul pentru a câştiga această competiţie.

5478-110237-megastar.jpg

Prima TV vă oferă în seara de Revelion cele mai bune momente din show-ul Megastar. Preţ de 30 de minute, melodii de succes vor reveni la viaţă cântate de tinerii artişti. Andreea si Cătălin Josan, finaliştii primului sezon, vor interpreta "Time of my life", iar câştigătorul primului titlu "Megastar" va admite că "I'm a beliver". Florin, finalistul Megastar II, va cânta despre "Crazy little thing called love", iar Andrei, cel de-al doilea Megastar al României, va interpreta celebra piesă "Tu, eu şi-o umbrelă". La rândul lor, Andreea Fried şi Daniel Cruceru vor face, începând cu ora 19:30, o retrospectivă mondenă a anului.
5478-110238-corinachiriac.jpg
Naţional TV dă startul distracţiei de la ora 20:15. Amfitrioana spectacolului va fi Corina Chiriac. Printre invitaţi se numără Angela Similea, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Proconsul, Marcel Pavel, Nico, Miki, Andra, Hara, Gabriel Dorobanţu, Anastasia Lazariuc, Dan Helciug, Adrian Enache, Aurel Tămaş, Irina Loghin, Maria Dragomiroiu, Ileana Ciuculete, Mioara Velicu, Cornelia şi Lupu Rednic, Benone Sinulescu. După miezul nopţii, de la ora 1:00, distracţia continuă cu "O floare şi doi iubăreţi", cu Rada de la Chişinău, Vali Vijelie şi Sorinel Puştiu.

5478-110239-adrian1.jpg

Revelion la şuetă
Adriana Bahmuţeanu vă invită, de la ora 22:00, la un revelion-şuetă la care vor participa Monica Columbeanu şi fiica ei, Irina, Simona Pătruleasa, Gabi Cristea şi soţul Marcel Toader, Codrin Ştefănescu, Silviu şi Honorius Prigoană.  Andreea Bănică va da startul distracţiei, iar Andra împreună cu familia şi Nicu Paleru vor încinge atmosfera!

Frumuseţi venezuelene
Cele mai frumoase femei din Venezuela se vor întrece Acasă de la ora 22:30, pentru titlul "Miss Venezuela 2009". Cel mai râvnit titlu de frumuseţe din ţara sud-americană şi concursul a cărui câştigătoare va reprezenta Venezuela la ediţia de anul viitor a competiţiei "Miss Univers", vor fi adjudecate şi de această dată de cea care a întrunit cele mai multe calităţi pe care orice adevărată regină a frumuseţii trebuie să le aibă. Stefania Fernandez, Miss Venezuela 2008, va fi cea care o va încununa pe marea câştigătoare a titlului "Miss Venezuela 2009".

5478-110240-live_revolution.jpg

Live Revolution
În ultima noapte a lui 2009, românii sunt invitaţi la o super-petrecere organizată de Pro TV, ProFM şi MTV în Piaţa Revoluţiei. George Vintilă şi Claudiu Sara vor fi responsabili de atmosfera incendiară şi îi vor aduce pe scenă pe cei mai tari artişti ai momentului. Distracţia începe încă de la ora 17:00, când pe plasmele amplasate în Piaţa Revoluţiei MTV va difuza cele mai tari videoclipuri din ultimii 20 de ani. La ora 19:00, scena va fi invadată de dansatori profesionişti dar şi fani adevăraţi ai lui Michael Jackson, care au pregătit nişte momente speciale în memoria starului. La ora 19:30, intră în acţiune DJ-ii ProFM, iar de la ora 20:30, scena Live Revolution va fi luată cu asalt de Puya, Anda Adam, Neylini, Simplu, Inna, Voltaj şi Loredana. Întreaga petrecere din Piaţa Revoluţiei va fi difuzată integral de MTV începând cu ora 20:30. Momente de la cel mai tare show al anului vor fi transmise, de asemenea, şi pe Pro TV.

×
Subiecte în articol: vedete