Seara de Revelion se apropie. Dacă încă nu sunteţi hotărâte ce să purtaţi în noaptea dintre ani, vă oferim noi câteva sugestii. În acest an se poartă rochiile fără "volum", care urmează linia corpului şi sunt atât de lungi încât par interminabile. Însă nu sunt obligatorii. Puteţi opta fără nici o problemă pentru o ţinută mini sau midi. În ceea ce priveşte culorile, nelipsitul negru este "vedetă", la fel ca şi roşul. Cu toate acestea, nu trebuie ocolite nici movul, auriul sau griul.
LUX. Ţinuta de seară trebuie să exprime lux. Iar acest lucru se obţine prin materiale precum catifeaua, satinul. Dacă optaţi pentru o rochie neagră, atunci trebuie să ştiţi că o puteţi accesoriza cu nişte pene sau cu dantelă. De altfel, dantela este şi ea "vedetă", foarte mulţi designeri folosind-o în realizarea rochiilor de seară. Pentru o apariţie îndrăzneaţă şi uşor excentrică este indicată o rochie roşie cu un singur umăr, stil togă.
De asemenea, rochiile simple, în stil empire, accesorizate cu centuri late sau subţiri, cu aplicaţii discrete şi microprinturi sau rochiile în stil baby-doll cu tul sau volane asigură un look inocent de prinţesă.
Accesorii
De Revelion vă puteţi încălţa cu orice: sandale, pantofi sau chiar cizme, bineînţeles ţinând cont de locul în care petreceţi noaptea dintre ani şi de rochia aleasă. De asemenea, designerii recomandă plicurile din lac sau din satin. Cât priveşte bijuteriile, se pare că pietrele de culoare mov fac legea în noaptea de Revelion. Puteţi opta însă şi pentru un set din aur sau argint, mărgele de diverse dimensiuni de culoare neagră, perle de cultură sau un ceas din metal cu pietre semipreţioase.NEWS
Vogue Franţa împlineşte 90 de ani
Anul viitor, ediţia franceză a celebrei reviste Vogue împlineşte 90 de ani de la lansare. Începând cu luna ianuarie 2009, se va reconstitui şi arhiva revistei, cu ajutorul cititoarelor. Ocazie cu care ediţia franceză a revistei Vogue a lansat o campanie inedită de reconstituire a arhivei sale invitându-le pe cititoare să trimită la redacţie numere vechi ale publicaţiei, preferabil de dinainte de 1975, pentru a reconstitui arhiva titlului. Reprezentanţii Vogue Franţa promit, de asemenea, că cititoarele care vor trimite la redacţie numere mai vechi ale titlului vor fi recompensate cu un cadou. Potrivit lui Vince Aletti, critic de fotografie al publicaţiei The New Yorker şi curator la International Center of Photo din New York, cele mai rare exemplare ale Vogue ar putea costa chiar şi câteva sute de dolari, explicând că, pentru mulţi colecţionari de fotografie, această revistă cuprinde adevărate capodopere. În plus, revista Vogue sărbătoreşte apropierea noului an printr-un Calendar Sexy. Calendarul 2009 cuprinde 14 modele (pisicuţe, majorete, secretare şi asistente sexy) îmbrăcate în lenjerie intimă şi pantofi Louis Vuitton. (Raluca Grinţescu)Citește pe Antena3.ro