Cantareata Rihanna ocupa prima pozitie in topul Forbes al celor mai populare vedete pe retelele de socializare Twitter si Facebook, informeaza Mediafax.
Lady Gaga ocupa locul al doilea in acest top, care este dominat de artisti din industria muzicala.
Pentru realizarea clasamentului, editorii revistei Forbes au folosit o formula de calcul extrem de simpla, adunand numarul de admiratori pe care vedetele le au pe principalele doua retele de socializare: Twitter si Facebook.
Astfel, Rihanna ocupa prima pozitie, gratie celor 23,8 milioane de admiratori pe Twitter si 59,6 milioane de admiratori de pe Facebook. Lady Gaga, ocupanta locului al doilea in acest clasament, are 28 de milioane de fani pe Twitter si 53 de milioane de admiratori pe Facebook.
Pe pozitia a treia se afla rapperul Eminem, care are 11,9 milioane de admiratori pe Twitter si 60,3 milioane de fani pe Facebook. Pe locurile urmatoare se afla alti doi cantareti celebri: Justin Bieber (26 milioane de fani pe Twitter si 45,8 milioane de admiratori pe Facebook) si Katy Perry (24,5 milioane de fani pe Twitter si 45,7 milioane de admiratori pe Facebook).
Locurile urmatoare au fost ocupate in ordine de cantareata columbiana Shakira (17,6 milioane de fani pe Twitter si 52,5 milioane de admiratori pe Facebook), fotbalistul portughez Christiano Ronaldo (12 milioane de fani pe Twitter si 47,5 milioane de admiratori pe Facebook), cantareata americana de muzica country Taylor Swift (17 milioane de fani pe Twitter si 33,6 milioane de admiratori pe Facebook), rapperul american Lil Wayne (7,9 milioane de admiratori pe Twitter si 40 de milioane de fani pe Facebook) si actrita si cantareata americana Selena Gomez (12,3 milioane de fani pe Twitter si 33 milioane de admiratori pe Facebook).
Topul 10 al celor mai populare vedete pe retelele de socializare este dominat de muzicieni, iar editorii revistei Forbes explica aceasta realitate prin faptul ca starurile din industria muzicala au adoptat mult mai repede aceste platforme multimedia decat au facut-o artistii din cinematografie, sport si televiziune.