x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Romania esti tu!

Romania esti tu!

de Cristina Ologeanu    |    25 Noi 2005   •   00:00
Romania esti tu!
SPECIAL
De Ziua Nationala a Romaniei, Antena 1 ofera divertisment, mancare si apa plata cu lamaie.

Ziua Nationala a Romanilor, 1 Decembrie, va fi sarbatorita de Antena 1 printr-un potpuriu de spectacole sub titulatura "Romania esti tu!". Cei care vor da tonul vor fi cei de la "Canalului de stiri". "O sa fie o emisiune-surpriza, asa cum nu ati mai vazut vreodata. Vor fi invitati unul si unul, muzica live pentru toate gusturile. Vom manca mancaruri traditionale romanesti: sarmale, cozonaci, dar de baut vom bea numai apa plata cu lamaie, pentru ca emisiunea noastra se difuzeaza la o ora matrinala, iar CNA nu ne permite sa consumam alcool la aceasta ora. Tinem sa le marturisim telespectatorilor ca le facem vizite la domiciliu sa sarbatorim alaturi de ei ziua de 1 Decembrie", spune Constantin Trofin.

SPECTACOL-MARATON CU MIHAELA RADULESCU. "Impreuna suntem romani", spectacol-maraton moderat de Mihaela Radulescu, va fi difuzat in trei parti: de la ora 11:00, de la 13:30 si de la 16:45. Vedetele Antenei 1 Mircea Radu, Dan Negru, Pepe, protagonistii serialului "Gogomanii", echipa "Canalului de stiri", Lucian Mandruta, Sandra Stoicescu, Gabi Firea, Andreea Berecleanu, Andrei Zaharescu, Letitia Zaharia, Simona Gherghe si Simona Patruleasa vor canta si se vor distra alaturi de invitati din toate colturile tarii. Dar nu doar ei vor canta. Astfel, celebrul "Noi suntem romani" va beneficia de o interpretare aparte: Alexandra Ungureanu, Noni Razvan Ene, Cristian Nistor, Carmen Serban. Invitatii Mihaelei Radulescu vor spune bancuri neaose cu Bula, Pacala, Tandala, Gigel, Ion si Maria sau Frosa, vor face haz de necaz urmarind reportajul "Cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune", o retrospectiva satirica a anului 2005, precum si monologul spumos despre "Femeia romana", urmat de un sketch savuros despre Unire si... retrocedari. Printre invitatii Mihaelei Radulescu se numara si un consilier pe "probleme de istorie", un ajutor nepretuit in realizarea unei "Istorii a Unirii in bancuri", cu personaje de banc ale romanilor sau ale altor nationalitati, precum si personaje istorice. Ziua Romaniei va mai fi sarbatorita alaturi de Mihaela si de catre ambasadorul Vietnamului, al Marii Britanii, al Chinei, al Israelului, care vor spune "La multi ani!" romanilor intr-o maniera extrem de originala. Talisman, Iris, Ovidiu Komornik, Angela Similea, Cornelia si Lupu Rednic, Vasilica Tataru Nastase, Analia Selis, Kamara, Ro-Mania sunt doar o parte dintre cei care vor interpreta atat cantece din repertoriul propriu, cat si cantece de petrecere romanesti.

"Geniali" cu Sofia Vicoveanca


In incheierea zilei de 1 Decembrie, Antena 1 a programat superproductia "Geniali", unde este sabatorita Sofia Vicoveanca. Spectacolul este prezentat de Simona Gherghe si de Mircea Radu. Printre altii, ii vor fi alaturi sarbatoritei Maria Ciobanu, Florin Piersic, Stere Gulea, Daniela Vladescu, Nicolae Sabau, Nae Lazarescu, Vasile Muraru, Cristina Stamate. Vor canta Analia Selis, trupa Fara zahar, Andra, De La Vegas si, nu in ultimul rand, chiar geniala Sofia Vicoveanca.

Sat vs oras


Pepe va intra in scena de la ora 17:00, cu o noua "Revansa a starurilor", cu un potpuriu de cantece romanesti din toate zonele tarii. Pepe va fi acompaniat de taraful din platou, dar si de Maria Carneci, Niculina Voican, Nicoleta Voica si Dinu Iancu Salajanu. Marinica, impreuna cu ceilalti membri ai familiei sale (Nineta, Gicuta, Miluta si Milica) vor arata tuturor romanilor ca ei, oamenii simpli de la sat, stiu sa rada in hohote indiferent de piedicile intalnite. De cealalta parte, orasenii Maria Buza, Tania Popa, Ovidiu Cuncea, Jojo au acceptat confruntarea cu satenii lui Marinica dintr-un simplu motiv: sunt convinsi ca umorul lor, versat si subtil, va avea castig de cauza in fata juriului alcatuit din Rica Raducanu, Miki, Andrei Duban, Cristina Rus, Nico.

×