x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Roxana & Andreea

Roxana & Andreea

de Adriana V. Paduraru    |    15 Mai 2009   •   00:00
Roxana & Andreea
Sursa foto: Lucian Alecu/Jurnalul Naţional

Surorile ştiriste de la Antena 3



Pe Roxana şi Andreea Joiţa le puteţi vedea prezentând ştirile, respectiv informaţiile din sport la Antena 3. Sunt surori şi, pe lângă pasiunea pentru televiziune, mai împărtăşesc dragostea pentru artă, călătorii şi muzică bună. Între ele se alintă "Sorella": "Roxana este cea care m-a strigat prima în acest fel şi, ulterior, am preluat şi eu acest apelativ. Ni se potriveşte". "Sună a diminutiv. Şi are o sonoritate caldă. Aşa că mi se pare foarte potrivit", adaugă Roxana.

CRITICI. Cele două surori îşi urmăresc reciproc programele de ştiri. Şi când este nevoie îşi fac observaţii. "Sora mea este cel mai aspru critic al meu. Eu sunt şi mai şi... Dar asta ne ajută, poate şi pentru că avem încredere una în cealaltă. Ştim că totul are un scop constructiv. Sunt anumite observaţii pe care doar o persoană apropiată ţi le poate face într-o manieră lipsită de maliţiozitate şi invidie, care să nu te descurajeze. Ci să te ajute să înţelegi unde ai greşit şi să fii din ce în ce mai bun. Noi suntem directe şi deschise în relaţia pe care o avem una cu cealaltă. Cei mai mari duşmani ai unui om care vrea să facă performanţă sunt autosuficienţa şi starea de "merge şi-aşa". Un om inteligent tinde să depăşească starea mediocrităţii. E foarte important să ai pe cineva aproape care să ştie să îţi facă observaţii. Şi care să te şi aprecieze, când e cazul. Noi ne avem una pe cealaltă", mărturiseşte Roxana.

DESCRIERE. Ce spun surorile una despre cealaltă? "Roxana este foarte ambiţioasă, afectuoasă, puternică şi înţelegătoare. Un om pe care te poţi baza ori de câte ori ai nevoie. De multe ori m-am întrebat ce aş fi făcut dacă nu ar fi existat ea. M-a ajutat în momentele-cheie ale vieţii mele şi îi mulţumesc pentru asta", este descrierea Andreei. La rândul sau, sora cea mare spune despre "mezină" că este "ambiţioasă, stăpână pe sine şi, uneori, uşor impulsivă. Un caracter puternic, în spatele căruia se ascunde, însă, o fire extrem de sensibilă. Este un om pe care te poţi baza, indiferent de situaţie".

×
Subiecte în articol: vedete