x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Fun Rusia: Uniunea Europeană trebuie să se maturizeze în relaţia cu Moscova

Rusia: Uniunea Europeană trebuie să se maturizeze în relaţia cu Moscova

de Corina Andriuta    |    16 Apr 2008   •   00:00
Rusia: Uniunea Europeană trebuie să se maturizeze în relaţia cu Moscova

Uniunea Europeană trebuie să facă acest pas şi să nu mai permită ca în negocierile cu Rusia să fie luate ostatice de noi state membre care au fost la un moment sateliţi ai Uniunii Sovietice, a declarat Vladimir Cijov, ambasadorul Moscovei la UE, pentru Interfax.

Uniunea Europeană trebuie să facă acest pas şi să nu mai permită ca în negocierile cu Rusia să fie luate ostatice de noi state membre care au fost la un moment sateliţi ai Uniunii Sovietice, a declarat Vladimir Cijov, ambasadorul Moscovei la UE, pentru Interfax.

NU SE GRĂBESC. Vladimir Cijov a dat asigurări că Rusia nu se grăbeşte să înceapă discuţiile pentru un nou parteneriat strategic, după ce a aşteptat 18 luni ca cele 27 de state membre UE să ajungă la un acord pentru un mandat de negocieri: "Dacă Uniunea Europeană are nevoie de timp pentru a se maturiza, aşa cum în mod evident are, atunci aşa să fie. Am prefera să evităm ca acest proces de negociere să fie luat ostatic de unele interese ale statelor membre care vor să îşi urmeze propria lor agendă, care nu are nimic de-a face cu relaţiile UE-Rusia" Varşovia şi Vilnius şi-au exercitat dreptul de veto faţă de lansarea discuţiile în 2006, din cauza unui embargou rus asupra cărnii şi altor produse alimentare provenind din Polonia, respectiv în urma suspendării livrărilor de petrol rus către o rafinărie lituaniană vîndută unei companii poloneze. Varoşovia a anunţat că este dispusă să renunţe la blocarea discuţiilor după ce Moscova a ridicat embargoul pe produsele din carne, la începutul anului acesta. Diplomaţii europeni au declarat că speră ca şi Vilnius să renunţe la veto în cursul lunii aprilie, după ce statele membre au adoptat o declaraţie privind mandatul de negociere, în care şi-au exprimat îngrijorările faţă de securitatea energetică.


PIEDICI. În cazul în care nu vor apărea obstacole de ultim moment, miniştrii de externe ai UE urmează să adopte un mandat de negociere în 28 aprilie, iar discuţiile ar putea fi lansate la summitul UE-Rusia din Siberia, din 26 - 27 iunie, primul la care va participa Medvdev în calitate de preşedinte, au declarat surse diplomatice. Cijov a explicat că nu este un secret că există dispute în cadrul UE şi că "una sau mai multe ţări" intenţionează "să îngreuneze mandatul prin unele anexe sau adăugiri". Dacă negociatorii UE "vor avea mîinile legate prin unele anexe naţionale". UE vrea ca noul acord să acopere toate aspectele relaţiilor dintre Rusia şi Bruxelles, inclusiv comerţul, energia, imigraţia, drepturile omului şi cooperarea politică. Pe de altă parte, Cijov consideră că acordul ar trebui să traseze principiile generale ale relaţiilor şi să lase aranjamentele detaliate cu caracter obligatoriu în unele domenii pentru nişte acorduri ulterioare. Rusia este cel mai mare furnizor de energie al UE, asigurîndu-i un sfert din necesarul de gaz. Bruxelles-ul urmăreşte să folosească negocierile pentru a deschide reţeaua de transport de gaz a Moscovei pentru terţe părţi, reducînd monopolul Gazprom.

×
Subiecte în articol: magazin